Călin Doboș s-a stins din viață la doar 48 de ani în urma unui accident deosebit de grav pe podul Basarab din București, care s-a produs miercuri în jurul orei 12.00, 26 octombrie 2022. „Chirurgul vedetelor” ar fi pierdut controlul motocicletei și s-ar fi izbit violent de un stâlp, potrivit viatalibera.ro, citată de digi24.ro.
Printre vedetele care i-au trecut pragul lui Călin Doboș în cabinetul se numără Bianca Drăgușanu, Simona Trașcă sau Vica Blochina.
Se pare că medicul în vârstă de 48 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă, impactul fiind unul foarte violent. Oamenii legii au constatat că nu au fost implicate alte vehicule în accident.
De asemenea, medicii i-au acordat primul ajutor lui Călin Doboș, însă manevrele de resuscitare la fața locului au dat greș, „chirurgul vedetelor” fiind declarat decedat.
„La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe şoseaua Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație”, sunt declarațiile din comunicatul Poliției, potrivit surselor citate mai sus.
Medicul a fost recent eliberat condiționat din închisoare, după ce în anul 2020 a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă pe care a operat-o a murit în urma unei intervenții de liposucție. Medicul estetician a încercat atunci să părăsească țara, în speranța că va scăpa de pușcărie, însă a fost prins la punctul de trecere a frontierei Nădlac II și predat Poliției din Arad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News