Sărbătorile Pascale sunt aproape și toată lumea își pregătește case de bucate alese și cadouri. Însă, multe dintre vedete se gândesc și la cei mai puțin norocoși, încercând să le aducă un zâmbet pe buze oamenilor nevoiași. Printre celebritățile din România care au făcut gesturi caritabile pentru sărmani, se numără și Anamaria Prodan. Aceasta a vizitat niște copiii nevoiași pentru a le oferi cadouri și dulciuri de Paște.
Anamaria Prodan nu se uită la bani când vine vorba de gesturi caritabile. Chiar dacă vedeta a mărturisit pentru Antena Stars că anul acesta nu a fost unul prea bun pentru ea și familia ei, cu toate acestea banii nu sunt o problemă în viața impresarei.
Așa că, gândindu-se cât de multă fericire poate aduce o simplă jucărie sau un dulce, unor copii fără părinți vedeta a scos din portofel oricât a fost nevoie pentru a le dărui câte ceva unor copilași nevoiași. Afacerista a mărturisit că fericirea în viața ei este atunci când îi vede pe ceilalți cu zâmbetul pe buze.
„Eu cred că nimic în viața asta nu vine întâmplător. Totul are un motiv. Anul ăsta a fost un an greu pentru familia mea și am zis că miracolele care vin, vin prin oameni. Am vrut să fac un gest bun. Am venit la casa de copii și am făcut o faptă bună. (...) Pentru mine, eu sunt cea mai fericită când aduc fericire. Cred că asta e menirea mea pe pământ. De Paște mi se pare ceva minunat, ceva de la Dumnezeu.", a declarat Anamaria Prodan în exclusivitate la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News