La scurt timp după încheierea războiului civil american, oamenii din mai multe oraşe au cerut scăderea programului de lucru de la zece ore la opt ore. O lege în acest sens a fost adoptată doar în câteva state. În 1886, pe data de 1 mai are loc în Chicago o grevă organizată de Federaţia Sindicatelor din Statele Unite şi Canada.
Peste 40.000 de oameni au ieşit pentru a cere introducerea stipulaţiei: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. Protestul început paşnic s-a întins pe mai multe zile în care au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine.
Ziua muncii a fost recunoscută oficial în 1889 de Primul Congres Socialist Internaţional de la Paris pentru a comemora lupta dintre uniune şi forţele din statul Illinois. Federaţia Sindicală şi SUA se vor dezice de data de 1 mai din mai multe motive: făcea trimitere la evenimentele violente dintre sindicate şi autorităţi, dar motivul principal a fost creşterea curentului comunist din lume care a îmbrăţişat cu drag acestă sărbătoare ce se potrivea discursului promovat.
În restul lumii sărbătoarea a fost instituită în multe state fiind sărbătorită cu precădere pe data de 1 mai sau în prima zi de luni din Mai. Există şi state unde sărbătoarea muncii s-a transformat în săptămâna muncii precum Africa de Sud. În China se întinde pe trei zile.
În România sărbătoarea a fost marcată trecător încă din timpul lui Carol I, dar evenimentul a fost asimilat de cultura românească în perioada comunistă. Sovieticii au îmbrăţişat cu drag sărbătoarea considerând că „se opune filozofiei capitaliste americane" şi au impus-o în URSS şi în blocul comunist din Est.
În România în perioada comunistă aveau loc evenimnete propagandistice ale regimului cu manifestaţii de amploare pe străzi şi stadioane. După decembrie 1989 sărbătoarea a rămas în mentalul colectiv, dar s-a renunţat la manifestaţii şi s-a preferat mersul la iarbă verde.
Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru și Hong Kong, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News