Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ziua cea MARE pentru Radu Mazăre. NUNTAŞII se pregătesc să vină la Penitenciarul Rahova
WhatsApp
Radu Mazăre se va căsători, miercuri, cu logodnica sa, în Penitenciarul Rahova, acolo unde-și execută pedeapsa, la ceremonie fiind permis accesul a maximum 10 persoane. Potrivit fratelui fostului edil, la cununie nu vor putea fi aduse prăjituri și nici nu vor putea fi făcute fotografii.

„Nu ne lasă cu nimic, este ca de obicei, procedura este ca la o vizită normală, nu avem dreptul la nimic în plus. Așa este regulamentul, nu există nicio posibilitate de a sărbători cu ceva ceremonia. Nu poate cumpăra din penitenciar oricând, există și acolo o procedură. (...) El nu a făcut nicio cumpărătură, el își face cumpărăturile lui în fiecare zi de luni, dar nu a făcut nicio cumpărătură pentru evenimentul acesta pentru că nu are cum să vină cu ele, nici tehnic, nici practic nu există această posibilitate”, a declarat, pentru Mediafax, fratele fostului edil, Mihai Mazăre.

Citeşte şi: Cât COSTĂ ochelarii avocatei lui Mazăre. Preț incredibil

Potrivit acestuia, nici vestimentația nu va fi una specială.

„Nași nu avem, sunt eu, care sunt martorul care va semna. (...) Pe Roxana nu am auzit-o să fi vorbit că își ia rochie și cu toții ne vom costuma foarte simplu și adaptat situației, foarte simplu. Nu au impus reguli, dar nu e cazul. Cu flori nu știu dacă ne lasă, nu am întrebat, nu ne-am gândit să aducem, Roxana vine cu noi, dar nu cred că ne lasă să trecem cu flori”, a mai spus Mihai Mazăre.

Citeşte şi: Radu Mazăre, INCULPAT în TREI noi dosare

Radu Mazăre și Roxana Mihalache vor fi căsătoriți chiar în camera unde, zilele trecute, fostul primar al Constanței și-a sărbătorit ziua alături de familie. Potrivit fratelui său, nu vor putea face fotografii.

„Poze nu se fac, este fără fotografii, nici măcar o poză pentru că nu o să fie tehnic posibilitatea, nu avem telefoane, aparate nu avem nimic, toate se predau, când intri le pui la o căsuță într-un dulap cum fac toți și acolo rămân până ieși. Nici ei nu cred că au voie, penitenciarul este obiectiv protejat bănuiesc, clasificat din alte puncte de vedere și nu cred că poți să faci poze”, a mai explicat Mihai Mazăre.

Citeşte şi: Ce cadou a primit Radu Mazăre în închisoare

Ceremonia, la care pot participa doar 10 persoane, va dura în jur de o oră și jumătate.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 al Capitalei au acceptat cererea lui Radu Mazăre și a Roxanei Mihalache de a se căsători în ziua de 10 iulie, iar un ofițer al stării civile se va deplasa la Penitenciarul Rahova pentru a oficia căsătoria.

Fostul edil, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, a fost adus, în luna mai, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
pixel