Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, amendat cu 1.000 de lei, după ce a înjurat o instituție și pe angajații acesteia pe Facebook
WhatsApp
Marți după-amiază, un echipaj de Jandarmerie Arad s-a sesizat din oficiu, după ce un bărbat a adus injurii și expresii jignitoare, printr-un comentariu, la o postare făcută de către o persoană juridică pe o rețea de socializare. Injuriile erau adresate atât autorului postării respective, cât și subiecților prezentați în text.
Un român, amendat cu 1.000 de lei, după ce a înjurat o instituție și pe angajații acesteia pe Facebook

“În urma verificărilor efectuate, jandarmii au reușit identificarea autorului comentariului respectiv și s-au deplasat la domiciliul acestuia. Bărbatul nu s-a arătat prea surprins când s-a trezit cu jandarmii la ușă, bănuind care este motivul vizitei.

Având în vedere cele constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pentru injurii și expresii jignitoare adresate pe o rețea electronică de socializare, fiind de natură să lezeze demnitatea și onoarea persoanelor la care a făcut referire, conform Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Arad, citați de aradon.ro.

Facem precizarea că în conformitate cu o decizie formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rețelele de socializare reprezintă spațiu public întrucât prin natura lor rețelele de socializare sunt destinate accesului public/oricărui utilizator.

 

Un alt român, condamnat la 2 luni închisoare, pentru că a înjurat judecătorul și procurorul în sală

 

Judecătoria Gherla l-a condamnat, recent, pe un tânăr la 2 luni închisoare pentru că a înjurat judecătorul și procurorul în timpul procesului pe care îl avea.

Astfel, la 21.05.2018, inculpatul M.E.I  a adresat cuvinte obscene judecătorului cauzei, respectiv procurorului de şedinţă. În aceste împrejurări s-a perturbat grav şedinţa de judecată, procedurile fiind reluate după îndepărtarea din sală a inculpatului.

Potrivit rechizitoriului, ”la 21.05.2018, cu ocazia soluţionării în şedinţă publică a dosarului nr. … al Judecătoriei Gherla, inculpatul M.E.I, petent în cauza respectivă, a adresat cuvinte obscene judecătorului cauzei, respectiv procurorului de şedinţă, cu referire la propriul organ genital, nemulţumit fiind de împrejurarea respingerii unei cereri în probaţiune. În aceste împrejurări s-a perturbat grav şedinţa de judecată, procedurile fiind reluate după îndepărtarea din sală a inculpatului.

Incidentul a fost înregistrat audio, fiind stocat pe suport optic şi ataşat la prezenta cauză. Cu ocazia audierii sale în calitate de suspect, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, justificându-şi gestul prin faptul că era nervos din cauza atitudinii arogante manifestată atât de către judecător, cât şi de către procuror. Cu toate că suspectul a fost informat cu privire la drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, aspect consemnat în procesul verbal din 24.02.2020, pe care l-a semnat, ulterior acesta a părăsit teritoriul României, fără a comunica organelor de urmărire penală date de contact sau locaţia sa actuală.”

 

Tânărul este șomer și are un comportament antisocial 

 

Inculpatul are 22 ani, 9 clase absolvite, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit.  Este cunoscut de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, secţia 4 Poliţie, ca având un comportament antisocial constant în comunitatea din care face parte (stil de viaţă dezorganizat, disponibilitate permanentă pentru implicare în activităţi infracţionale, în special furt), scrie clujust.ro

Acesta a fost condamnat la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a solemnităţii şedinţei, prevăzută de articolul 278 din Codul penal. Nicio persoană vătămată nu s-a constituit parte civilă. 


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel