Opt persoane au fost transportate la spital vineri seara, în urma coliziunii între două garnituri de tren la Gara Basarab, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF).
"În urma coliziunii dintre două garnituri de tren, am intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat călătorilor. Pentru optimizarea răspunsului, a fost activat Planul roșu de intervenție, care presupune suplimentarea resurselor la fața locului. Până acum, 15 persoane cu leziuni minore au fost asistate de echipajele de prim ajutor, dintre care opt au fost transportate la spital", a precizat ISUBIF într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, la locul incidentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, toate resursele medicale disponibile, două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un spital mobil.
În urma coliziunii, ocupanții s-au autoevacuat pe peron până la sosirea pompierilor. ISUBIF a anunțat că Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că între stațiile CF Basarab și Gara de Nord, un tren Regio de călători, compus din șase vagoane și care circula pe ruta București Nord-Brașov, a colizionat cu o locomotivă.
Traficul feroviar este întrerupt și se estimează reluarea normală a circulației după ora 20:00, relatează Agerpres.
-----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News