Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tudor Chirilă, mesaj puternic pe scena Untold: "În țara noastră sunt două categorii: sclavii și barosanii" - VIDEO
WhatsApp
Tudor Chirilă a folosit scena festivalului Untold pentru a transmite un mesaj puternic împotriva corupției din România și a modului defectuos în care aceasta este combătută. 
Tudor Chirilă, mesaj scena Untold

Tudor Chirilă, cunoscut pentru mesajele sale pe teme sociale și politice, s-a folosit de prezența pe scena Festivalului Untold și a transmis un mesaj puternic.

"Țara noastră este marcată de două categorii: sclavii și barosanii. Sclavii sunt cei care plătim taxe, iar barosanii sunt cei care le fură și le risipesc. Fiecare român se naște cu 300 de euro mai puțin.

Deși DNA activează de 20 de ani, corupția oficială se ridică la un miliard de euro pe an. Corupția reală este de aproximativ 16 miliarde, bani furați de la noi. Mai mult, 80% din condamnările pentru corupție sunt cu suspendare! Furați fără griji! Această melodie este dedicată barosanilor. Cine cântă alături de noi în seara asta, sclavilor? Pentru barosani?" a afirmat artistul pe scenă.

 

Mesaj puternic al artistului postat și pe pagina de Facebook

 

Discursul său a fost ulterior postat și pe pagina sa de Facebook, unde a detaliat criticile la adresa justiției din România.

"Au pus justiția la pământ, legiferând împotriva statului de drept și în favoarea infractorilor sub ochii noștri, dar au menținut și apărat pensiile speciale. Din DNA au făcut o umbră de instituție pentru că au deposedat-o de instrumente pentru urmărirea penală și de resurse umane (procurori). S-au asigurat că CCR îi va sprjini când au nevoie. Cu ajutorul unui președinte ticălos au refăcut USL și au confiscat puterea. Au trimis alegerile în derizoriu prin comasare, creând confuzie și dezorganizare, și și-au asigurat controlul asupra administrației locale din toată țara. Consiliile județene, primăriile, toate sunt ale lor.

Cine sunt ei? În marea lor majoritate o mafie coruptă care frânează dezvoltarea României. E adevărat, cu largul concurs al populației. Ni se aruncă în ochi cifre de creștere economică, dar 30 la sută din populația țării se zbate mult sub media europeană a sărăciei. Această populație captivă este și bazinul de votanți care îi ține la putere.

Nu avem infrastructură, autostrăzi, spitale, școli, aeroporturi, România e deposedată de forță de muncă pentru că oamenii au plecat pe capete, sistemul de educație e viciat, corupt și îmbătrânit, serviciile sociale se fac că funcționează, companiile de stat sunt ineficiente și sunt doar surse de sinecuri pentru loialii partidelor, știrile zilei se împart între achitări de corupți (vezi Puiu Popoviciu) sau morți suspecte în spitale sau prin fața lor, legile sunt făcute de incompetenți incapabili să apeleze la specialiști care să îi consilieze, aparatul bugetar este supradimensionat cu rubedenii și relații care nu au ce căuta pe posturile alea, inițiativa privată e sufocată de tot felul de simulacre de măsuri luate de ochii Europei (vezi e-TVA), corabia e în derivă, partidele finanțate din banii noștri își cumpără imagine cosmetizată la televiziuni, manipularea mediatică e la ordinea zilei.

Trăim într-o țară în care s-a creat o mică oligarhie care transmite din tată-n fiu  "puterea".  Oamenii sunt blazați, dezabuzați, resemnați. Absurdul instituțional și birocrația îi țin blocați pe români în diversele lor încercări antreprenoriale. Oamenii nu mai cred în instituții, în dreptate, în civilizație, în meritocrație. Au abdicat și nu le mai pasă  de ce se întâmplă cu taxele lor, se lasă furați fără să mai protesteze. Sau fură la rândul lor. Au apărut profeții extremiști numa' buni să facă jocul corupților de la putere. Oamenii săraci se uită în gura lor cum promit jocuri piramidale. 
Nu este un tablou sumbru cel înfățișat mai sus, este un tablou realist dacă ieși din cele câteva orașe mari care produc bani sau creștere economică.

Acum șase ani, pe 10 august, zeci de mii de români au ieșit în stradă (unii veniți din străinătate) pentru un scenariu de viață mai bun, pentru o țară fără corupție sau măcar fără atâta corupție. Puterea de atunci a reprimat în mod violent un miting pașnic. Oamenii au fost bătuți, gazați, stropiți cu furtunurile, bătuți din nou, dispersați. Ca la mineriade. Se pare că miza era mare.

După șase ani nu avem niciun vinovat pentru ce s-a întâmplat pe 10 august. Niciun vinovat pentru asaltul forțelor de ordine asupra cetățenilor care își exercitau un drept constituțional.

Este asta o țară funcțională?", a scris Chirilă pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel