Fostul mare fotbalist român i-a promis copilului său că va merge să îl întâlnească pe Ronaldo, iar astăzi această promisiune a luat contur. Vizita a fost una specială pentru micul Tiago, care a primit un cadou de neprețuit de la Ronaldo: un tricou al lui Al-Nassr, personalizat cu autograful celebrului fotbalist.
Pe rețelele de socializare, Adrian Mutu a postat un mesaj emoționant în limba engleză, în care l-a numit pe Cristiano Ronaldo „my friend” și i-a mulțumit pentru bunătatea sa.
„În vizita din Arabia Saudită, astăzi am mers la Al-Nassr. Când fiul meu Tiago a împlinit 7 ani, i-am promis că, dacă va fi cuminte, îl voi duce să-l întâlnească pe Cristiano Ronaldo. Astăzi, visul a devenit realitate. Mulțumesc, prietene, pentru bunătate. De asemenea, în această seară mergem să vedem derby-ul împotriva lui Al-Hilal”, a scris Mutu pe Instagram.
Adrian Mutu a avut o carieră impresionantă, iar acum, pe lângă momentele petrecute cu familia și prietenii, acesta se află în căutarea unei noi provocări profesionale, fiind liber de contract după ce a plecat de la CFR Cluj în luna aprilie. Fostul internațional român este optimist și pregătit să revină pe banca tehnică, unde experiența și pasiunea sa pentru fotbal vor aduce cu siguranță rezultate notabile.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News