„Sunt foarte mulți oameni care nu înțeleg gravitatea situației și foarte mulți care încă susțin că este un circ mediatic. Mulți mă întreabă dacă este o glumă. Ei nu cred că eu am așa ceva și nu cred, mai ales, că te poate lovi chiar pe tine. Eu nu credeam că voi lua așa ceva niciodată.
Am călătorit în perioada 16-20 martie în Grecia, cu soțul și cel mic. În moemntul în care ne-am întors am stat destul de izolați. Am ieșit doar pentru strictul necesar, la cumpărături. Dar, era totul steril la noi în casă, având în vedere că soțul meu este medic. Nu s-a pus problema de așa ceva.
Pe 3 aprilie, am început să simt o stare de oboseală acută, după care am avut un atac de panică în timp ce făceam sport. Am stat așa câteva zile, crezând că o să îmi treacă, iar pe data de 5 am chemat ambulanța. Mi-a fost frică de un atac de cord.
Am plâns toată noaptea. Am avut frisoane de la medicamentul pe care mi l-au dat, am zis că mor, eram rece ca un cadavru. A doua zi, mi-au oprit medicația respectivă. Am văzut moartea cu ochii. Am crezut că fac un atac cerebral. De când am aflat că am acest virus, nu am avut niciun simptom, iar în momentul în care mi-a fost administrat medicamentul, am simțit ca și cum atunci am luat virusul. De atunci am tulburări gastro-intestinale. I-am spus medicului de 2 ore și nu a venit până la ora asta. Acest coronavirus nu este o regie. Mi s-a făcut un alt test ieri dimineață, iar seara am avut rezultat negativ, dar trebuie să aștept încă un test”, a povestit Roxana Marinescu, live, pe pagina de Facebook a Oanei Turcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News