Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Respins de familia Oanei Matache, Radu are o poveste de viață incredibilă: Am spălat veceuri și a servit la mese în străinătate
WhatsApp
Radu Siffredi a povestit drama prin care a trecut în copilărie și cum a ajuns să spele veceuri în străinătate. Povestea sa a ieșit la iveală după ce familia iubitei sale, în principal celebra artistă Delia și mama sa, nu sunt de acord cu relația dintre cei doi. 

Viața lui Radu, iubitul Oanei Matache, nu a fost deloc una ușoară. Tânărul a mărturisit că a fost la un pas să-și piardă viața, a rămas fără dantură și, deși are opt implanturi și două reconstrucții faciale, a rămas și acum cu teama de a zâmbi în fața celorlalți.

Radu susține că visul lui a fost să devină actor, a dat examen la facultate, dar accidentul pe care l-a avut îl împiedică să continue. Rockerul a povestit, totodată, și ce a îndurat cât timp a fost plecat în străinătate, ca să câștige bani.

„Eu sunt la bază editor video, așa am început, am lucrat cu streameri cunoscuți Silviu Faiăr, Zlăvog și am făcut și publicitate și reclame. La momentul de față sunt director of picture, adică filmez.

Eu am terminat liceul de teatru și visul meu de mic, a fost să mă fac actor, lucru pe care am fost nevoit să-l abandonez pentru că am avut accidentul și mi s-a spus din start că din cauza danturii, nu mai am dicție. Am plecat din țară și am avut niște joburi de care nici nu-mi este rușine: am spălat veceuri, am făcut zidărie, am dus farfurii la masă. Joburi de emigrant", a spus Radu, potrivit RTV.

L-au strigat "gipsy, gipsy"

 

"Una dintre cele mai traumatizante experiențe cu joburi pe care le-am avut. M-am angajat la o firmă care trimitea oameni să fie ospătari la evenimente mari și am nimerit la un eveniment la stadionul echipei de la Rangers din Glasgow și fiecare ospătar ținea două mese.

Și la una dintre mese s-au purtat foarte urât cu mine, s-au prins de accentul meu, M-au întrebat de unde sunt și le-am spus că sunt din România și au început să facă glume cu mine „gipsy, gipsy”. S-au purtat constant foarte arogant cu mine. Era tipul ăsta, era cu soția lui, îmbrăcată într-o rochie de gală foarte scumpă.

M-a chemat la masă cu șase pint-uri de bere pe o tavă și tipul s-a întors și am vărsat din greșeală toate berile peste rochia neveste-sii și pe toată masa. Tipul, nervos, m-a plesnit cu un prosop peste ochi și mi-a spus „curăță mai repede! M-a terminat chestia asta, m-a bufnit plânsul m-am dus la șeful de sală „îmi dau demisia, nu mai pot!”.

Și am plâns tot drumul spre casă, nu m-e rușine să recunosc, nu am plâns în viața mea cum am plâns atunci, eu sunt și mai orgolios din fire. Asta e o experiență din care am învățat să nu mai las oamenii să nu-și mai bată joc de mine”, a mai povestit iubitul Oanei Matache.

Radu Siffredi a avut un accident oribil la vârsta de 16 ani

 

Radu a avut un accident grav, la vârsta de 16 ani, în care și-a rupt aproape fiecare os din corp. „Am avut parte de bulying, pe care nu l-am luat chiar atât de grav, pentru că eram un băiat pus pe glume și am crescut în Galați. Totuși, timp de doi ani, eu nu am avut dantură, și mi se spunea „Ahaha, nu ai dinți!”, „Îți cad dinții din gură!”.

Carisma m-a ajutat să-mi păstrez prietenii lânga mine, să am prietenă în vremea aceea. Ani mai târziu, psihologul mi-a spus că m-a afectat. Și până în ziua de azi sunt foarte conștient de dantura mea. Am avut un accident la 16 ani și mi-am pierdut dantura și aproape viața, și am opt implanturi și două reconstrucții faciale. Am unele momente în care mi-e rușine să zâmbesc”, a mai spus rockerul, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel