Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Puișor de la Mediaș prins beat la volan, în timp ce depășea pe linia continuă. A vrut să mituiască poliția cu 200 de euro
WhatsApp
Celebrul manelist Puișor de la Mediaș, cunoscut sub numele său real, Traian Bîrcea, se confruntă cu acuzații serioase după ce a încercat să ofere mită polițiștilor care l-au oprit în trafic.
Șofer de 25 de ani împușcat de polițiști în Botoșani: Descoperire șocantă în mașina sa

Puișor de la Mediaș a fost surprins depășind viteza legală și depistat beat la volan, context în care artistul a încercat să submineze intervenția legală a forțelor de ordine cu suma de 200 de euro.

Traian Bîrcea, în vârstă de 29 de ani și originar din județul Mureș, cu reședința în Mediaș, a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de dare de mită și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conform rechizitoriului emis de procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

Puișor de la Mediaș, trimis în judecată pentru că a încercat să dea mită 200 de euro polițiștilor

 

Evenimentul a avut loc la data de 10 septembrie 2023, când artistul a fost oprit de agenții de poliție din cadrul IPJ Sibiu – Poliția Municipiului Mediaș și Biroul Ordine Publică, după ce a depășit viteza legală de circulație, atingând 112 km/h și efectuând depășiri pe linie continuă în localitate.

"Doi agenți de poliție din cadrul IPJ Sibiu – Poliția Municipiul Mediaș și Biroul Ordine Publică, au oprit în trafic un autoturism care a efectuat manevra de depășire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu și care se deplasa cu o viteză de 112 km/h în localitate, fapte ce impuneau dispunerea sarcinii complementare de suspendare a dreptului de conducere.", se arată în rechizitoriului întocmit, în data de 10 septembrie 2023.

După constatarea acestei încălcări grave a regulilor de circulație, Bîrcea a încercat să corupă polițiștii cu suma de 200 de euro pentru a evita consecințele legale ale acțiunilor sale. Cu toate acestea, încercarea sa de a mitui forțele de ordine nu a fost eficientă, deoarece momentul a fost înregistrat cu dispozitivul body-cam din dotarea unuia dintre membrii echipajului.

 

Manelistul a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul etilotest

 

Pe lângă acest incident, testarea cu aparatul etilotest a relevat o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, confirmând consumul de alcool în timpul condusului. În urma acestor constatări, Bîrcea a fost plasat sub control judiciar începând cu data de 11 septembrie.

„În urma administrării probatoriului, prin rechizitoriul din data de 02.11.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului, persoană de sex masculin, în vârstă de 29 ani, născut şi domiciliat în judeţul Mureş, cu reşedinţa în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a transmits prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit Turnul Sfatului.

Decizia Tribunalului Sibiu din 6 noiembrie prevede continuarea controlului judiciar, impunând obligația inculpatului de a se prezenta la Poliția Mediaș, de a nu se apropia de martori sau membrii familiilor acestora și de a respecta o serie de restricții, sub sancțiunea înlocuirii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestului preventiv în caz de încălcare a obligațiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel