Sibiul va lansa prima monedă locală din România. Denumită "Sibcoin", aceasta va fi folosită pe parcursul anului 2019, când județul va avea titlul de "Regiune Gastronomică Europeană". Moneda va fi una complementară, care nu o înlocuiește pe cea națională.
Moneda "Sibcoin" va fi lansată în data de 21 noiembrie, la Bucureşti în cadrul unui eveniment la care vor participa reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din România şi persoane din industria HoReCa.
Sibiul va deveni, astfel, prima regiune din Romania care va pune în circulaţie o monedă locală. Potrivit reprezentanţilor Consorţiului Sibiu Regiune Gastronomică 2019, această monedă "circulă într-o zonă geografică limitată şi poate fi folosită doar în cadrul unei reţele locale/regionale de organizaţii".
"Moneda locală nu înlocuieşte moneda naţională, nu se află în competiţie cu aceasta şi nu este tranzacţionată în sistemul bancar, fiind o monedă complementară”, au decarat reprezentanţii Consorţiului.
Sibcoinul va avea drept scop încurajarea schimburilor locale şi construcţia de reţele locale/regionale de producţie si comerţ şi nci nu va pune în vreun fel în discuţie folosirea monedei naţionale oficiale, emisă de Banca Naţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News