Ana s-a născut în România, iar în adolescență a emigrat în Germania. Între două ședințe de campanie și alături de o ceașcă mare de cafea, aceasta a povestit pentru Digi24.ro cum și-a început cariera politică încă de pe băncile facultății, cum a trebuit să facă față episoadelor de rasism, dar și ce planuri are pentru comunitatea din sud-estul Berlinului, în eventualitatea în care va reuși să ajungă parlamentar federal în Bundestag. 

Cine este omul și politicianul Ana Maria Trăsnea și cum de s-a hotărât să facă pasul către scena mare a politicii din Germania? 

Ana-Maria Trăsnea: „Sunt o tânără femeie care s-a născut în Piatra Neamț. Jumătate din viața mea, până la 13 ani, am trăit în România, iar de 14 ani trăiesc în Germania.

Am hotărât să candidez la aceste alegeri naționale pentru a deveni membră în Bundestag, pentru că îmi doresc ca mai mulți oameni și mai multe femei cu trecut de migrant să fie reprezentați în parlamentul federal, în așa fel încât și interesele acestor grupe de oameni să fie recunoscute și puse pe agendă politică atât la nivel național, cât și la nivelul fiecărui land în parte. 

Sunt deja politician la nivel local din 2016. Sunt membră a social-democraților în districtul Treptow-Köpenick din Berlin și, totodată, cel mai tânăr politician la nivel local din comunitatea mea”.

La 13 ani v-ați mutat în Germania. Cât de greu i-a fost unui adolescente din Piața Neamț să se mute într-o altă țară și să învețe limba?

Ana-Maria Trăsnea: „În primul rând a fost o mare dorință să mă mut și să locuiesc din nou împreună cu mama mea și sora mea, pentru că de la vârsta de 8 ani, timp de cinci ani de zile, mi-am văzut mama și tatăl de doar trei sau patru ori pe an, ei fiind divorțați.

Pentru mine a fost o dorință enormă, un vis împlinit să pot să fiu alături de mama aici în Germania. 

După ce am aflat că putem să mergem și să ne mutăm la Berlin, eu și sora mea am făcut patru luni de cursuri intensive de limba germană și vă pot spune că am avut o profesoară excelentă de limba germană, care ne-a pus baza gramaticală a limbii, dar în același timp ne-a spus că o să ne aștepte o perioadă destul de grea, în care va trebui să învățăm foarte bine vocabularul. Dacă stau bine să mă gândesc, da, în primele luni după ce am plecat din România a fost foarte greu, pentru că după cinci ore de școală în fiecare zi trebuia să mă concentrez și să-mi dau seama cum să învăț cât mai repede în așa fel încât să mă orientez aici și să fac față cererilor de la școală.

După trei luni de la mutare am început să mă descurc mai bine, însă în primul an de zile de la mutare am purtat cu mine un mic dicționar de buzunar, pe care îl foloseam ca să comunic mai bine.

La școală, colegii și profesorii s-au obișnuit și ei să aștepte un pic mai mult ca să îmi dau seama ce cerințe mi se atribuie. După doi ani nu am mai avut probleme, iar după șase ani de la mutare am început să gândesc în limba germană”.

Recent ați povestit într-un interviu pentru Deutsche Welle că în școală v-ați confruntat cu episoade de rasism. Cum ați trecut peste acestea și care au fost factorii și poate oamenii care v-au ajutat să treceți cu bine prin acestea?

Ana-Maria Trăsnea: „În primul rând vreau să vă spun că eu am fost unica străină din clasa mea, iar în școala mea cred că aproximativ 2% din totalul elevilor erau de altă naționalitate și aveau o istorie de migrant. 

De altfel, districtul în care locuiesc a avut mult timp de-a face cu structuri neonaziste, care se declarau urmașele lui Hitler. Centrala Partidului Național Socialist este la doi kilometri distanță de locul în care stau.

Tema respingerii se simțea în societate și am experimentat-o și eu în școală. M-am confruntat cu episoade de bullying, episoade de discriminare și stereotipuri la adresa mea, pe marginea faptului că sunt româncă.

Țin minte că mulți copii îmi spuneau că au auzit de la părinții lor că imigranții ar veni în Germania doar pentru beneficiile sociale, fără să-și dorească și să muncească. Alții m-au întrebat dacă sunt țigancă sau săracă. Pe de altă parte m-am confruntat și cu agresiuni din partea unor colegi. Am fost și amenințată, unii m-au atacat și mi-au murdărit hainele, iar alții mi-au furat lucruri. Un episod care m-a marcat și în ziua de astăzi a fost când niște colegi au început să arunce cu pietre în mine în pauză”.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News