Cenușăreasa în varianta modernă este rescrisă de un român, cerșetor pe străzile din Goteborg care a demonstrat că dragostea adevărată nu are bariere și nu ține cont de condiția socială.
Povestea lui Florin Șerban, un cerşetor român din Goteborg, care s-a căsătorit cu Josefin , femeia care îi aducea în fiecare zi de mâncare a impresionat o lume întreagă. Presa suedeză a numit poveste lor de dragoste, ”Povestea Cenușăresei”.
Totul a început în momentul în care Josefin, mamă a şase copii a decis să-i ofere de mâncare lui Florin, un român care în fiecare zi cerşea pe o stradă din Goteborg. Apoi Josefin i-a adus o pătură, o umbrelă când afară ploua, iar ulterior o frumoasă poveste de dragoste a început să se înfiripe între cei doi, scrie publicația suedeză expressen.se.
La începutul anului Florin şi Josefin s-au hotărât să formeze un cuplu, iar pasul cel mai greu l-au făcut în urmă cu puţin timp, când și-au unit destinele pentru totdeauna.
Povestea de iubire a celor doi a impresionat întreaga Suedie și s-a făcut auzită până în Rusia. Reporterii unui canal de televiziune rusesc au fost prezenți la nunta celor doi și vor realiza un reportaj cu neobișnuita pereche.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News