Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O femeie s-a îmbogățit după ce a scos la licitație o vază pe care o avea de la mama sa: A fost vândută cu peste 9 milioane de euro
WhatsApp
Proprietara unei vaze chinezeşti estimată iniţial la 2.000 de euro a văzut cum preţul acesteia a ajuns la peste 9 milioane de euro - taxe incluse -, a informat casa de licitaţii Osenat.

Femeia care a vândut vaza locuieşte pe un teritoriu francez de peste mări. "Este o doamnă care a moştenit vaza de la mama ei, care ea însăşi a moştenit-o de la mama ei, o mare colecţionară pariziană din secolul trecut", a explicat pentru AFP directorul departamentului de obiecte de artă de la Osenat, Cedric Laborde.

Obiectul făcea parte din bunurile lăsate de mama vânzătoarei la moartea acesteia, în apartamentul ei din Saint-Briac-sur-Mer, pe coasta Bretaniei. Femeia "era departe, nici nu a văzut vaza, a făcut aranjamentele pentru a fi transportată la Paris. Este o poveste nebunească", a povestit licitatorul Jean-Pierre Osenat pentru Le Figaro.

Această vază Tianqiuping, albastru cu alb, din porţelan şi emailuri policrome, cu desene cu dragoni şi nori, are 54 cm înălţime şi 40 cm în diametru. Estimată de experţi la un preţ cuprins între 1.500 şi 2.000 de euro, a fost câştigată la licitaţie pentru 7,7 milioane de euro, adică un preţ - taxe incluse - de 9,121 milioane de euro. "Doamnă proprietară, dacă ne vedeţi pe internet, staţi jos", a glumit licitatorul Jean-Pierre Osenat, când a fost depăşit pragul de 7 milioane de euro.

O femeie s-a îmbogățit după ce a scos la licitație o vază pe care o avea de la mama sa

 

"Din momentul în care am făcut public catalogul, am văzut că a fost multă mişcare: chinezii au venit să vadă vaza, din ce în ce mai numeroşi. Expertul a spus că el

continua să creadă că nu este veche", a spus Cédric Laborde. Vânzarea a dat naştere unei bătălii de licitaţie între 20 şi 30 de ofertanţi, majoritatea la telefon, câţiva în sală.

Întrebarea este de când datează această vază. Dacă este din secolul XX, după cum au conchis experţii, obiectul este relativ banal. Dacă este din secolul al XVIII-lea, asta o face o piesă extrem de rară, justificând preţul de achiziţie.

Vaza a fost vândută cu peste 9 milioane de euro

 

Cumpărătorul este chinez. "Chinezii sunt pasionaţi de istoria lor şi sunt mândri să-şi revendice moştenirea. Cred că această vază nu este destinată să fie ascunsă vederii, ci va fi expusă într-un muzeu", a spus directorul departamentului de obiecte de artă al casei de licitaţii, titrează Rador.

Cât despre vânzătoare, aceasta a rămas uluită de veste. "Ar fi putut să o vândă la anticariatul local. Este o poveste grozavă pentru această doamnă şi pentru profesia mea, pentru însuşi principiul vânzărilor publice", a subliniat Cédric Laborde. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Inedit Vezi toate articolele
pixel