Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ioan Andone s-a mutat în Spania: "Sincer, cheltuiesc mai puțin decât în București. E mai scump la noi!"
WhatsApp
Ioan Andone, legenda clubului Dinamo București trăiește 6 luni pe an în Spania, unde spune el, e totul mai ieftin decât în România.  
Ioan Andone trăiește 6 luni pe an în Spania (Foto: Instagram)

Ioan Andone, în vârstă de 64 de ani, cunoscut pentru cariera sa de succes în fotbal, își împarte timpul între București și Marbella, orașul spaniol unde și-a achiziționat o proprietate. Fostul antrenor petrece jumătate din an pe tărâmul iberic, însă rezidența fiscală o menține în România.

Andone a explicat în cadrul emisiunii "Prietenii lui Ovidiu", de la GSP.ro, că, deși locuiește la Marbella, nu poate să depășească șase luni de ședere acolo, pentru a evita dubla impozitare. „Așa-i legea în Spania, mă pot controla când dau pașaportul la aeroport, la contul din bancă, deci nu mă joc. Se poate să stai mai mult de 6 luni doar dacă ai un contract de muncă sau ceva, să ai un business acolo”, a declarat Andone.

Ioan Andone spune că în Spania viața e mai ieftină decât în București

 

În ceea ce privește costurile de viață, fostul antrenor a menționat că în Spania cheltuiește mai puțin decât în București. „În Spania, cheltuiesc mai puțini bani decât în București. E mai scump la noi! Sincer! Taxele, impozitele, curentul... La noi, dau la curent 2.500 de lei pe lună la casă. În Spania, plătesc pe curent 210 euro pe două luni și am patru dormitoare la casă. Acolo am de toate, mult consum: am frigidere, merge aerul condiționat, calorifere electrice. Nu am gaz, în schimb”, a recunoscut Andone.

Potrivit datelor oficiale, aproximativ 650.000 de persoane de origine română trăiesc în Spania, dintr-un total de 5,5 milioane de imigranți din Spania.

"Sunt foarte mulți români acolo. În Sevilla, Cadiz, Cordoba, Marbella și Malaga sunt 170.000 de români. E o comunitate foarte mare. Se face și o biserică, se strâng fonduri. O biserică ortodoxă, cu un preot ortodox român. Am fost și eu de două-trei ori la slujbă. Am fost curios. Până acum, românii închiriau câte o biserică, dar marea majoritate sunt catolice”, a mai dezvăluit Andone, potrivit sursei citate.

 

-------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel