Mademoiselle Nicolette este o româncă influencer stabilită în Germania, la Koblenz. Tânăra de 32 de ani are peste 200.000 de urmăritori pe Instagram, fiind deja o mică celebritate în social media, programul ei actual numindu-se „One Woman Army 2.0".
Printre altele, pe contul ei de Instagram, Mademoiselle Nicolette dă sfaturi legate de modă sau împărtărește cu fanii diverse rețete culinare, totul într-o manieră distractivă.
Totodată, în fiecare joi, românca are pe platforma ei o rubrică numită ,,Dirty Donnerstag" (în traducere liberă „Joia Perversă"), în care vorbește despre dragoste și sex.
Dar, făcând abstracție de pozițiile incitante în care pozează și pe lângă rolul de comediant pe care îl joacă, Mademoiselle Nicolette este o fire sensibilă care a început să se folosească de popularitatea sa de pe rețelele de socializare pentru a schimba lumea în bine, militând astfel pentru lucruri care sunt cu adevărat importante pentru ea, relatează publicația germană tag24.de.
Spre exemplu, la sfârșitului anului trecut, ea a cerut ca la sfârșitul sărbătorilor să nu mai existe focuri de artificii.
Sau, unul dintre cele mai actuale proiecte ale sale, se axează pe problema câiniilor abandonați din țara noastră.
În weekend, ea a vizitat un adăpost din România pentru câinii abuzați și abandonați. Românca a postat duminică un videoclip îndemnându-și pe această cale adepții să facă donații pentru a sprijini această cauză. „Aici sunt animale mari cu adevărat minunate.", declară Mademoiselle Nicolette.
„Toți câinii care sunt eliberați pentru mediere aici sunt câini pașnici, sunt câini care sunt fie compatibili social, fie au potențial absolut pentru asta.", adaugă ea.
Pe lângă adăposturi din România, tânăra blogerriță colaborează și cu două adăposturi din Germania, cele de la Koblenz și Heilbronn.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News