„La vară (n.r. – face nunta), dar să vedem care sunt condițiile pandemice. La Vâlcea am o locație frumoasă. Am vârsta să mă însor. În 2024 o să fiu ocupat. Îmi doresc mult copii. Îmi doresc șase copii. Cineva mai trebuie să facă copii și în țara asta”, i-a mărturisit George Simion lui Robert Turcescu într-o emisiune pentru evz.ro.
Întrebat, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS despre planurile de nuntă, Simion a spus că are o problemă: „Invit toți românii. Am o singură problemă: stau prost cu dansul. În rest le rezolvăm pe toate, dacă ne ajută Dumnezeu“, a spus acesta, fără a da alte detalii. „V-am spus că da. Nu vă spun acum (n.r. cu cine), nu spun totul deodată, facem totul treptat“, i-a răspuns Simion Ionelei Arcanu.
De altfel, Simion a reușit să ține bine ascunsă identitatea iubitei lui, motivând că aceasta ar fi afectată de notorietatea şi de statutul lui, dar și pentru că nu-și dorește ca viitoarea soție să fie trasă la răspundere pentru deciziile luate de el în politică.
„Am 34 de ani, sunt necăsătorit, vreau să mă căsătoresc anul viitor. Pe politică pot să vorbesc ore întregi… Am o relație, sigur, iubesc o fată. Sunt într-o postură în care e dificil, vă dați seama, fiecare gest de-al ei o să fie apreciat, judecat.
O s-o cunoaşteţi la momentul potrivit”, spunea Simion la începutul lunii noiembrie 2021 în emisiunea „40 de întrebări“, moderată de Denise Rifai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News