Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fiul fondatorului partidului M5S, aflat la putere în ITALIA, cercetat pentru AGRESIUNI SEXUALE
WhatsApp
Fiul fondatorului partidului M5S, Beppe Grillo, aflat la putere în Italia din martie 2018, este acuzat de o tânără de viol și agresiuni sexuale.
sursa foto: livesicilia.it

Fiul de 19 ani al lui Beppe Grillo, actorul de comedie care a fondat Mişcarea 5 Stele (M5S), este suspectat de violenţe sexuale, alături de alţi trei tineri, relatează cotidianul La Stampa, potrivit agerpres.

O tânără de 19 ani, manechin „de origine scandinavă“, conform sursei citate, a declarat poliţiei că a fost violată la mijlocul lunii iulie de cei patru tineri, printre care şi Ciro Grillo, fiul lui Beppe Grillo, chiar în vila din Sardinia a acestuia.

Cei patru bărbaţi spun însă că raportul sexual a fost unul consimţit.

O anchetă a fost deschisă după ce a fost depusă o plângere la Milano la zece zile după presupusa agresiune sexuală.

Beppe Grillo a creat în 2009 Mişcarea 5 Stele (M5S), care a devenit primul partid italian la alegerile legislative din martie 2018, cu peste 32% din voturi, şi se află din iunie 2018 la putere, mai întâi în coaliţie cu Liga (extrema-dreaptă), iar apoi, de câteva zile, cu Partidul Democrat (centru-stânga).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
pixel