Judecătorii au în față dosarul uneia dintre cele mai bine organizate bande de escroci prin metoda „Accidentul”. Aceasta a fost pusă pe picioare din spatele gratiilor de Tiberius Nagy, un deţinut cu 12 ani de „experienţă” în acest tip de escrocherie. Împreună cu Ionel Cojocaru, Nagy dădea telefoane victimelor. În gaşcă a fost cooptat şi un „vieţaş”, Constantin Stârpu. Acesta fusese condamnat în 2014 la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui coleg de celulă cu un cuţit improvizat dintr-o coadă de lingură.
Victimele acestora nu au fost doar vârstnici neajutoraţi, ci şi tineri, ba chiar şi un inspector vamal. Acesta din urmă n-a avut nicio reţinere să pună în plic 10.000 de lei pentru a-l mitui pe „procurorul” ce-i putea scăpa fiul de puşcărie, scrie ziaruldeiași.ro.
Banda a acționat timp de o lună, până să intre pe fir procurorii. „În 2018 a fost o adevărată epidemie de escrocherii prin metoda «Accidentul». Au fost înregistrate peste 300 de plângeri. Escrocii vorbeau la telefon şi 20 de ore pe zi”, a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătorie, Dragoş Bordianu.
Metoda de lucru a escrocilor era standard. Aceștia utilizau un telefon mobil introdus ilegal în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Copou, aceștia sunau posibilele victime, exclusiv pe fix. Astfel, erau siguri că victima este din Iaşi şi că, cel mai probabil, este în vârstă.
Ulterior, aceștia se prezentau ca medici sau ca prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, în funcţie de scenariul ales: fiul victimei fie avusese un accident, fie comisese unul. Odată căzută în plasă, victima era ţinută în telefon, dându-i-se detalii sau dictându-i-se o „declaraţie”, până când tranzacţia era pusă la punct.
În paralel, un alt membru al bandei, apela o persoană din afara închisorii, pe care o trimitea după bani. Tranzacţia se finaliza doar dacă victima era dispusă să dea sume consistente. Escrocii îşi permiteau luxul de a renunţa la câte o victimă, dacă aceasta nu dispunea de suficienţi bani ca să merite efortul deplasării, scrie ziaruldeiași.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News