Actorul a scris pe Facebook că se simte un candidat independent, care nu își propune să facă politică tributară unei doctrine politice, ci vrea să facă „politica cetățeanului, politica locului, politica oamenilor”.
„Îmi propun să fac administrație înainte de toate, dar administrație pentru cetățean, în slujba lui și nu invers. Candidatura independentă este cea mai proprie mie, nu ascund că este seducătoare și pentru mine și cea mai potrivită sufletului meu și felului meu de a fi”, a spus Bleonț.
Actorul a precizat că nu se dezice de drumul său independent, dar nu exclude colaborarea cu orice forță politică în stare să îl ajute să îi slujească pe moții minunați din Apuseni.
Claudiu Bleonț a explicat că un astfel de proiect depinde de susținere politică și finanțarea unui consiliu județean care este eminamente politic, astfel încât o administrație de succes, mai ales într-o comună ca Beliș, al cărei buget este de 10 ori mai mic decît bugetul Teatrului Național din București, ”se poate realiza doar ca parte integrantă a unui ecosistem politic”.
„Astea sunt regulile și jocul democratic și depinde doar de noi să nu uităm că ele trebuiesc folosite în slujba cetățeanului și nu pentru propria mărire”, a conchis Bleonț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News