Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cine sunt artiștii care îl apără pe Bittman după declarațiile controversate despre Covid-19
WhatsApp
Dan Bittman este în centrul atenției după afirmațiile sale care au dinamitat spațiul public. Artistul și-a exprimat părerile despre pandemia de Covid-19 fără să evalueze impactul pe care îl vor avea în rândul celor care îl urmăresc.
Sursa foto: Facebook @Dan Bitman

Dan Bittman a avut o ieșire publică într-un interviu pentru Gândul, mărturisind că s-a săturat de atâtea restricții și că nu mai dorește să trăiască în pandemie.

Mai mult, el a pus la îndoială cifrele prezentate de autorități în ceea ce privește îmbolnăvirile cu Covid-19.

Bittman consideră că numărul victimelor „este scos din burtă”, iar datele sunt viciate fiindcă nu se fac autopsii.

„Eu nu contest că sunt cazuri dramatice. Atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni de Covid-19 în România. Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie. Sunt alături de familiile îndurerate. Mie mi-au murit ambii părinți, dar nu pot să înghit informație fără discernământ”, a spus componentul trupei Holograf la Gândul Live.

 

Dacă unii l-au blamat, alții i-au luat apărarea din principiu

 

Colegii săi de breaslă au reacționat la afirmațiile lui. Dacă unii l-au blamat, alții i-au luat apărarea din principiu, în baza bunelor relații de prietenie.

„Dan Bittman este prietenul şi colegul meu de peste 33 de ani. O vârstă biblică, pentru cine are cunoştinţe în domeniu. Aveţi dreptul la părerile dumneavoastră, dar nu înţeleg de ce oricine are alte păreri decât varianta oficială este automat incriminat. Ziarul Scânteia a închis redacţia de mult. Cu riscul infatuării, vă spun că am un IQ peste medie, am absolvit facultăţi şi mastere. Mie îmi pute ceva şi cred că multora la fel.

Nu pot să trag concluzii, pentru că nu am date corecte dar, ca un om care a intrat şi la Matematică, şi care a absolvit Arhitectura, atunci când între cauze, măsuri şi efecte nu se pupă ceva, mie îmi pute a neştiinţă, a impostură, fie şi a conspiraţie. Aşadar, cei care îl atacă pe Dan vor fi eliminaţi din lista mea”, a scris pe Facebook basistul trupei Hologarf, Iulian-Mugurel Vrabete.

 

Mihai Georgescu (Bere Gratis): „E prietenul meu de 20 de ani”

 

O poziție similară a avut și Mihai Georgescu (Miță), solistul trupei Bere Gratis.

„În ultimele zile am văzut multe interviuri cu D. Bittman. Îl cunosc. E prietenul meu de 20 de ani. Bun/rău, prost/deștept, talentat/netalentat, e totuși o personalitate a muzicii românești. Eu am ascultat o părere, o supărare, o frustrare, o nevoie. Alții au auzit o blasfemie, o lipsă de respect, un act de inconștiență. Alții, au văzut o golănie, o teorie conspiraționistă, o nebunie controlată de servicii. Alții au considerat că e prostie, paranoia, lipsă de informare, ipocrizie.

Aș vrea tare mult să fiu de acord cu toți. Pacifist. Dar mă simt revoltat și jignit. Oare nu e posibil să avem și unii, și alții, niște sentimente pe care să le transformăm într-o liberă gândire și exprimare sau e nevoie de permisie să deschidem gura despre ce, unde, cum și când?

Poate că ce au spus Dănuț, Mitza, Gicu, Licu, Mirel Rădoi sau țața Floarea nu e corect. Nu e bun. Nu ne place și nu e folositor. Dar, poate și ei, au un drept incontestabil, pentru care unii își plâng și acum tații, fiii, fiicele, nepoții, bunicii. După 30 de ani. E prea multă sminteală, oamenilor”, a reacționat artistul.

 

Nicu Alifantis: „Se pare că e mai bine să nu ai păreri în țara asta!”

 

Un alt artist celebru în România, care a sărit în apărarea lui Bittman este folkistul Nicu Alifantis.

”Iată că tradiționala solidaritate a breslei nu se dezminte. Nu-i așa, Dane? Și ce dacă rock-ul a fost dintotdeauna protestatar?...  Chiar nu mai contează. Se pare că e mai bine să nu ai păreri în țara asta!” - a comentat pe Facebook Alifantis.

 

Dan Teodorescu (Taxi) i-a scris o poezie acidă

 

De partea celor care l-au criticat s-a poziționat Dan Teodorescu, liderul trupei TAXI. Acesta i-a compus o poezie, pe care a postat-o pe Facebook.

Sute de oameni au comentat postarea.

„Eşti deştept şi ştii că nu-i nicio pandemie;
Morții sunt făcuți din pix, la mişto, se ştie.
Dar problema e că nu-s toți deştepți ca tine.

Ţara e plină de proşti (foarte proşti) ca mine.
De-asta te rugăm, în cor, să porți şi tu mască.
Ce să-i faci, atâta poate mintea noastră flască.

Dar dacă tot eşti deştept, hai, mă, fii şi bun!
Mai ales că nu e mult până la Crăciun.
Fă o faptă bună, pentru proşti, de sărbători:
Poartă mască! Îți vom fi recunoscători.

De vei fi privit, de un alt deştept, cu silă,
Zi-i că te-a rugat un prost şi că ți-a fost milă.
Nu-ncerca să ne explici, că e inutil;
Suntem proşti; nu merge nici direct, nici subtil.

Nu te mai certa cu noi, că te afectează.
Pân’ la urmă, ştii cum e: cel deştept cedează”.

 

Dan Bittman: „Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu”

 

Dan Bittman a mers până acolo încât a susținut că nu mai vrea să trăiască într-o lumea cu Covid-19. Cei care îl cunosc spun că lipsa concertelor și a activității sale de zi cu zi l-au adus în această sistuație frustrantă.

„E vorba și de sălile de spectacol, dacă atât de tare ne protejează masca, de ce nu îi lași să vină cu mască la concerte? Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, a mai spus Dan Bittman.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
pixel