Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Chef Foa, prins drogat la volan pe o stradă din București
WhatsApp
Chef Foa ar fi fost prins drogat la volan pe o stradă din București.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost prins, luni, de poliţiştii bucureşteni conducând maşina pe o stradă din Capitală sub influenţa a două substanţe psihoactive, a informat Brigada Rutieră.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre Florin Scripcă (Chef Foa), fost jurat în cadrul unei emisiuni culinare.

Potrivit unui comunicat, luni, în jurul orei 17,00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani.

"În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a două substanţe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul INML, în vederea prelevării de mostre biologice", se precizează în comunicat.

Totodată, arată sursa citată, poliţiştii au procedat la efectuarea controlului corporal, iar cu această ocazie au fost găsite patru ţigarete susceptibile de a conţine substanţă vegetală, cu miros înţepător.

"În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări in rem (cu privire la faptă) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul penal în concurs cu prevederile Legii 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri", informează Brigada Rutieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
pixel