Primele rezultate ale necropsiei efectuate asupra lui Andrei Versace, cunoscut influencer, indică detalii șocante. Medicii legiști au confirmat că decesul tânărului de 37 de ani a fost cauzat de consumul excesiv de alcool, estimând că acesta consuma zilnic două sticle de tărie.
Conform raportului necropsiei, organismul său nu a mai fost capabil să metabolizeze alcoolul, iar ficatul s-a rigidizat, în timp ce esofagul s-a umplut de cheaguri și sânge. Versace a leșinat și, în final, a decedat din cauza scăderii drastice a tensiunii arteriale.
În plus, experții care au analizat ultimele imagini ale lui Andrei Versace au sugerat că tânărul a fost consumator de droguri. Se știe că Versace a avut probleme cu drogurile încă din adolescență și a fost internat de mai multe ori pentru tratament psihiatric. De asemenea, acesta a avut conflicte cu clanuri interlope care l-au șantajat în trecut.
Reamintim că influencerul Andrei Versace a fost găsit mort în apartamentul său dintr-un complex de lux din Sectorul 1 al Capitalei. Vecinii au fost cei care au dat alarma, după ce au raportat un miros greu de suportat dinspre apartamentul acestuia. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov a intervenit pentru spargerea ușii locuinței, descoperindu-l pe Pârvan fără semne vitale. Nu au fost găsite urme de violență.
Vezi și: Andrei Versace s-a plâns într-un clip că este terorizat de o persoană, înainte de moarte
„În primul rând, legat de speculațiile din presă nu sunt majoritatea reale. El nu a fost omorât, nu a fost ucis, nu au fost urme de violență pe corpul lui. Deocamdată, cazul lui este nedeterminat și durează între trei și șase luni să se concluzioneze și a fost un om foarte darnic, foarte bun la suflet, într-adevăr. Când nu avea, dădea dacă putea și restul, a fost un băiat rebel de mic, a făcut ce a vrut în mare parte, dar a fost atras de această parte a mondenității”, a precizat Mihai, fratele lui Andrei Versace, pentru Spynews.ro.
Andrei Versace, pe numele real de Andrei Pârvan, a fost un influencer și o personalitate mediatică din România. A devenit cunoscut pentru activitatea sa pe rețelele sociale, unde a avut o bază de fani dedicată și a fost recunoscut pentru stilul său distinct și abordările neconvenționale. Versace era activ în promovarea produselor și în crearea de conținut legat de modă și lifestyle.
--------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News