Bia Khalifa a postat o serie de story-uri pe pagina sa de Instagram în care a povestit ce s-a întâmplat în aeroport. Tânăra s-a filmat nemachiată pentru ca fanii să îi poată vedea vânătaia de pe față și umflătura, după ce polițistul ar fi bătut-o, așa cum susține ea.
Detaliile pe care le dă vedeta sunt șocante.
„Am făcut un story fără filtru, ca să vedeți cum arăt, după ce am fost ținută într-o cameră și bătută. Aici sunt umflată și vânătă. Sunt umflată maxim. Treaba stă în felul următor. Am fost în Milano, în vacanță, iar când m-am întors la pașapoarte, eu mă grăbeam, pentru că în seara asta ar fi trebuit să fiu prezentă la un eveniment.
Mi-am respectat rândul la pașapoarte, iar Fulgy era mai în spate. Așa că l-am chemat să putem pleca, mai erau fix doi oameni în spatele meu. Dar l-au trimis pe Fulgy la alt rând și au spus că toți se grăbesc, deși nimeni din rând nu a comentat. Am trecut de pașaport și după ce am luat pașaportul, totul a fost ok. Iar eu i-am zis polițistului care se tot holba la mine „Acum ești fericit?”. Puțin mai încolo, pe coridor, omul acesta a sărit pe mine și m-a bătut.”, explică aceasta.
Ce a urmat în povestea celebrei vedet Only Fans, este de neimaginat. Bia a mărturisit că pe lângă bătaia pe care ar fi primit-o în camera în care a fost reținută, un bărbat ar fi profitat și de corpul ei.
„Mi-a rupt și o unghie. M-a bătut, m-a jignit și m-a încătușat. Fulgy încă era la rând și a reușit să prindă pe filmare doar partea în care eu zicem „Au”, că mă strângea la mâini prea tare cu cătușele. M-au târât apoi într-o cameră și acolo m-au pipăit, m-au bătut, m-au aruncat pe o canapea. Am cerut apă, nu mi-au dat. Plângeam, iar ei râdeau.
Nu am fost agresivă deloc, tot ce spuneam era că mă doare. Un obsedat sexual s-a apucat să mă atingă, ca să înțelegeți. În concluzie am fost bătuă, torturată, privată de telefon, am fost atinsă. Dacă Fulgy nu suna la poliție eu eram încă acolo. Sper să se mediatizeze acest caz, pentru că nu sunt singura. Nu am făcut nimic greșit. ”, a povestit Bia pe story pe Instagramul ei, Bialegitpeinsta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News