Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
180 de copii și profesori români din diaspora, „Dialoguri la Masa Tăcerii“ la 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
WhatsApp
Peste 180 de copii și profesori români din diaspora, dar și din România, au participat cu mare interes la evenimentul cultural DIALOGURI LA MASA TĂCERII - CONSTANTIN BRÂNCUȘI – 145 DE ANI DE LA NAȘTEREA SCULPTORULUI, organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Evenimentul, care a reunit aproape 200 de elevi și profesori români din diaspora, dar și din țară, a fost organizat de către Biblioteca Națională a României în parteneriat cu Asociația Interculturală Româno-Elenă Dacia din Atena, în colaborare cu Consiliul Județean Gorj, Școala Populară de Arte CONSTANTIN BRÂNCUȘI, Tîrgu Jiu și Biblioteca Județeană CHRISTIAN TELL, sâmbătă, 20.02,2021, pe platforma Zoom a ȘCOLII DE LIMBA ROMÂNĂ DACIA din ATENA.

În deschiderea evenimentului, doamna Carmen Mihaiu, Director General al Bibliotecii Naționale a României a prezentat o bibliografie cu publicații despre Brâncuși, iar de la București evenimetnul a continuat la Gorj, unde ldomnul Gheorghe Nichifor, istoric, Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a transmis un mesaj de la Casa Memorială ”Constantin Brâncuși” din Hobița;

Despre Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit, o sculptură a artistului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, a vorbit din partea Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, artistul plastic – Valer Neag, care a făcut o prezentare live a Coloanei Infinitului.

De la Tîrgu-Jiu la casa memorială de  la Hobița

 

Continuând călătoria, doamna Olimpia Bratu, manager al Bibliotecii Județeană ”Christian Tell” Gorj a făcut o transmisie live a sculpturilor: Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii. Doamna Lidia-Adriana Vasile, specialist în sculptură, meșter popular și instructor în cadrul Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a continuat apoi cu prezentarea, în direct, a  Casei Memoriale ”Constantin Brâncuși” de la Hobița.

Tot la Târgu Jiu, doamna Daciana Ungureanu, profesor de artă decorativă în cadrul Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși”, a prezentat o colecție impresionantă de piese autentice de port popular, tablouri, vase pictate și obiecte realizate.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital din repertoriul Mariei Tănase, oferit de cursantele Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși”: Melinda Mitran și Izabela Matei, acompaniate de o parte din orchestra Ansamblului Folcloric ”Maria Lătărețu”.

„Mulțumim mult tuturor organizatorilor pentru colaborarea de excepție, domnului Alexandru Bratu, directorul Școlii Populare de Arte Constantin Brâncuși, copiilor și profesorilor, pentru participare , dar și pentru interesul acordat culturii noastre naționale, care s-a dovedit a fi oriunde în lume, atunci când o purtăm cu mândrie în inimile noastre de români!“, a declarat reprezentantul Asociaţiei Interculturale Româno-Elenă DACIA, prof. Daniela Popescu.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și au participat Școala Populara de Arte „Constantin Brâncuși” Targu Jiu, Consiliul Judetean Gorj, Biblioteca Naţională a României, Școala Internațională de Limba Română Dacia- Cursuri Online, Scoala de Limba Romana Dacia din Atena, Colecția etnografică Daciana Ungurean și Centrul Cultural „Simion Mehedinți” - Soveja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Educatie Vezi toate articolele
pixel