După zece zile de căutări intense, anchete, piste contradictorii și temeri, carabinierii au găsit-o în viață, ascunsă în mansarda locuinței unui prieten de familie, Dragoș Ioan Gheormescu, un tânăr de origine română. Acum, anchetatorii încearcă să stabilească dacă Tatiana a plecat voluntar sau dacă a fost ținută cu forța.
Carabinierii au descoperit-o pe Tatiana Tramacere în mansarda casei lui Dragoș Ioan Gheormescu, un prieten în vârstă de 30 de ani, originar din România, care în ultimele zile se aflase deja în atenția anchetatorilor. Telefonul acestuia fusese confiscat după suspiciuni că ar putea conține probe legate de o posibilă instigare la sinucidere.
Câteva sute de oameni au fost prezenți în fața casei românului în timpul percheziției, iar vestea că a fost găsită în viață a fost întâmpinată cu un val de aplauze.
Dragoș a fost dus la poliție și audiat ore întregi, iar momentul decisiv al anchetei a venit în cursul serii de ieri, când specialiștii de la RIS, Reparto Investigazioni Scientifiche, au percheziționat locuința tânărului. La finalul intervenției, colonelul Andrea Siazzu, comandantul carabinierilor din Lecce, a confirmat vestea așteptată de o țară întreagă:
„Tatiana Tramacere a fost găsită în viață, în condiții aparent bune de sănătate. Trebuie stabilit acum dacă a fost vorba despre un act voluntar sau despre un sechestru.”
Deși ancheta rămâne deschisă, varianta plecării voluntare este în acest moment considerată cea mai probabilă.
Potrivit carabinierilor, până târziu în noapte încă exista un dubiu major: Tatiana s-a ascuns în mansardă cu acordul ei, ajutată de Dragoș, sau a fost constrânsă să rămână acolo?
Primele verificări indică faptul că tânăra ar fi avut libertate de mișcare în interiorul locuinței atunci când Dragoș nu se afla acasă. Acest detaliu înclină balanța spre ipoteza unei plecări voluntare, dar ancheta continuă.
Vestea găsirii Tatianei în viață a adus un val de emoție și ușurare. Părinții ei, epuizați de zilele de incertitudine, au izbucnit în lacrimi de bucurie. Tatăl tinerei a spus reporterilor:
„Este cel mai frumos cadou de Crăciun.”
În urmă cu câteva zile, Dragoș Ioan Gheormescu oferise un interviu televizat în care povestea că în seara de 24 noiembrie – exact ziua dispariției – a fost împreună cu Tatiana într-un parc din centrul orașului Nardò.
Acesta susținea că Tatiana i-ar fi mărturisit atunci intenția de a pleca la Brescia pentru a-și revedea fostii colegi de facultate și chiar un presupus fost iubit, un carabinier care, potrivit informațiilor de până acum, nu avea cunoștință de planurile ei.
Părinții Tatianei confirmaseră la rândul lor că tânăra făcuse o rezervare pentru o călătorie cu trenul sau autocarul către Lombardia. Cu toate acestea, anchetatorii au verificat și au descoperit că biletul nu fusese folosit.
Dragoș mai povestise că i-a oferit sprijin tinerei, spunând că o putea însoți la Brescia dacă ar fi avut nevoie.
Deși Tatiana a fost găsită teafără, multe întrebări rămân fără răspuns. Carabinierii analizează dacă absența ei de zece zile a fost o decizie personală, o fugă, o formă de protecție sau dacă există elemente care indică presiuni sau reținere împotriva voinței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News