„Astăzi la ora 14, președintele Klaus Iohannis a anunțat măsurile pentru sistemul românesc de învățământ. Prioritățile MEN sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situației școlare pentri toți elevii și susținerea examenelor, cu păstrarea măsurilor de siguranță.
Cursurile vor continua online. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de învăţare şi sarcini de lucru. Totodată, Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conţinuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul şcolar următor. Cu alte cuvinte, se recuperează materia neparcursă în această perioadă. Referitor la încheierea situaţiei şcolare, ţin să menţionez că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţiile speciale, de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare.
Fiecare Universitate va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene. Evaluarea Naționala și Bacalaureatul se vor susține după noua programă transmisă.
Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie.
Bacalaureatul va începe cu probele scrise pe 22 iunie și vor continua cu probele de competență”, a spus Monica Anisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News