Accentul articolului din Le monde e pus pe cei aproape 1.800 de tineri care sunt studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".
Articolul din Le Monde diplomatique are un ton neutru şi se concentrează mai mult pe fapte. Autorii au remarcat faptul că limba franceză este foarte des utilizată la Cluj, un oraş francofon care nu se deosebeşte prea mult de oraşele universitare din Franţa. De asemenea, articolul subliniază faptul că Franţa se confruntă cu un deficit de medici provocat de reglementările educaţionale restrictive aplicate în ultima jumătate de secol. De aceea, medicii pregătiţi în România reprezintă una dintre soluţiile la acest deficit. La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" studiază aproape 1.800 de tineri care au ales linia franceză de predare. Printre aceştia, studenţii care au cetăţenia franceză reprezintă majoritatea.
„Şi noi avem probleme de bani, ca studenţii români, suntem studenţi şi nu avem nici lucru. Venim nici pentru educaţie, nu pentru lucru“, a frmat un student francez, titrează Rador.
Unii dintre aceşti studenţi au ales să vină în România după ce nu au reuşit să fie admişi în universităţile franceze. Alţii au venit datorită taxelor mai mici de studiu, precum şi datorită calităţii bune a vieţii din Cluj. Însă un argument tot mai greu este reprezentat de calitatea bună a educaţiei universitare, atestată de evaluări internaţionale, spune profesorul Tewfik Nawar de la Universitatea din Quebec Canada.
„Am avut privilegiul de a face o evaluare a Facultăţii de Medicină de la Cluj în anul 2002. Suntem în măsură să vedem progresele care au fost efectuate în toată această perioadă. Este cu siguranţă o facultate care este foarte dinamică“, a afirmat profesorul Tewfik Nawar, porivit Rador.
Nu doar Universitatea de Medicină şi Farmacie atrage studenţi francezi. Mulţi dintre ei au ales Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, inclusiv tineri cu cetăţenia franceză, născuţi în afara Franţei.
Faptul că universităţile clujene oferă educaţie de bună calitate este dovedit şi de un alt fenomen. Ele atrag nu doar tineri francezi care se confruntă cu o legislaţie restrictivă, ci studenţi din toate ţările occidentale, spune profesorul Iancu Morar de la Facultatea de Medicină Veterinară.
„Avem atât linia engleză, cât şi linia franceză. Sigur, asta ne permite să avem studenţi din toate ţările francofone, bineînţeles, inclusiv din Franţa, iar la linia engleză vin studenţi din mai toate ţările Europei. În plus faţă de aceasta, avem şi studenţi Erasmus, care vin cu predilecţie din Italia, Spania, Portugalia, dar şi din Polonia, studenţi care sunt foarte mulţumiţi de procesul de învăţământ pe care noi îl avem aici, la facultatea noastră“, explică profesorul Morar.
Există şi mulţi studenţi francezi care studiază la Universitatea Babeş-Bolyai, la facultăţi precum cea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. Mulţi dintre ei au descoperit farmecul Clujului atunci când au venit în vizită la prietenii sau rudele lor care studiau deja în universităţile clujene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News