DCSport.ro
21 noi 2024, 17:23
Poți descărca aplicația:
Pentru a înțelege mai bine procesul de reintegrare a copiilor în România și pentru a oferi soluții utile, doi psihologi, Cristina Gemănaru și Sorina Teodor au oferit un interviu în exclusivitate pentru ȘtiriDiaspora.
Astfel, potrivit psihologului, procesul de reintegrare a unui copil crescut sau născut direct în străinătate în mediul românesc poate fi complex și destul de dificil în funcție de vârsta copilului. Cu toate acestea, Sorina Teodor este de părere că există uneori și câteva avantaje.
„Educația transculturală oferă multe beneficii, dar prezintă și provocări la repatrierea în țara de origine. Datorită experienței internaționale, copiii care se întorc în România sunt mai toleranți la diversitate, sunt, în general, fluenți în mai mult de o limbă, pot servi ca un model de principii educaționale multiculturale datorită expunerii la diferențele culturale, iar studiile spun că se maturizează mai repede.
La polul opus, aceștia fiind expuși la o varietate de influențe multiculturale, se pot simți diferiți față de colegii și prietenii lor, fiind excluși în primă fază în grupurile sociale de la școală. Ei pot simți apartenența în mai multe culturi și totuși să nu se identifice cu niciuna.”, spune pentru început psiholoaga Sorina Teodor.
Să luăm o primă situație, în care copilul s-a născut în România, a stat câțiva ani într-o altă țară, apoi familia a decis să revină în țara de origine.
„Există studii care sugerează că reintegrarea în cultura mamă este o tranziție mai dificilă decât mutarea inițială într-o țară nouă, pentru copii fiind mai dificilă tranziția decât pentru adulți. Studiile spun că procesul acesta, dacă nu este gestionat bine, poate duce la simptome ale unor tulburări precum depresia și anxietatea și poate avea consecințe precum stima de sine scăzută, lipsa unei identități și instabilitate emoțională. Dacă nu sunt rezolvate în copilărie, tulburările de adaptare se pot extinde și în viața adultă.”, explică Sorina Teodor.
În completarea ei, psiholoaga Cristina Gemănaru explică mai detaliat cum poate fi destabilizat emoțional un copil și care este rolul principal pe care îl joacă părinții pentru ca aceste situații să fie evitate.
„Schimbarea frecventă a mediului la un copil poate să îi creeze anumite instabilități emoționale, pentru că, comparativ cu adulții, copiii își formează destul de repede prieteni. Noi adulții suntem mai sceptici în a ne forma prieteni, astfel că pentru copil contează foarte mult la anumite vârste relațiile pe care și le stabilește cu cei de vârsta lui.
Este foarte important pentru un copil să aibă interacțiune socială. Și atunci în momentul în care părinții sunt nevoiți să se mute dintr-un mediu într-altul cu copilul, îi creează o instabilitate în ceea ce înseamnă apartenența față de loc. Copiii se atașează de anumite lucruri, de anumiți oameni, colegi de vârsta lor.
În aceste situații familia trebuie să fie conștientă că atunci când comunică cu un copil trebuie să plece de la premiza că ei nu au aceeași maturitate de a înțelege ca ei. Adulții au anumite principii, valori morale, priorități după care se organizează și își schimbă viața. În aceeași măsură și copiii au principiile și prioritățile or despre viață. Atunci când părinții vor să facă o astfel de schimbare, este important să înțeleagă că au de discutat cu un copil a cărui valori de viață sunt total diferite. Astfel ar fi bine să poarte discuția și să o adapteze la nivelul lui de maturitate.”
„Pentru copil contează mult mai puțin că părintele face această mutare din punct de vedere financiar, că este nevoit sau că așa este mai bine. Părinții trebuie să înțeleagă care sunt nevoile copilului dincolo de nevoile lor. De asemenea, trebuie să înțeleagă că în momentul în care îi creează instabilități emoționale, acestea vor refula în timp, mai ales în adolescență. Iar dacă mutarea între țări se face în timpul adolescenței, atunci lucrurile devin și mai sensibile.
Cu cât crește, cu atât capacitățile de adaptare devin ușor mai rigide: altfel se adaptează un copil de 3 ani, față de unul de 6 ani și mai ales față de unul între 10-14 ani, unde există deja apartenență față de loc, relații de prietenie bine închegate. Deci contează foarte mult vârsta, atitudinea adultului față de nevoile copilului și contează foarte mult, desigur, siguranța pe care o oferă adultul copilului. Trebuie să îl asigure pe copil că acolo unde va ajunge va fi bine pentru el din punct de vedere social, al mediului și al educației.”, continuă Cristina Gemănaru.
Părinții joacă cel mai important rol în tranziția aceasta. Legătura dintre părinți și copil trebuie să fie una strânsă, suportul acestora ducând la o percepție mai pozitivă asupra reintegrării și dezvoltarea unei încrederi mai mari în reușită. Iată ce îi îndeamnă Sorina Teodor pe părinți:
1. Înainte de a se muta, este important ca părinții să țină copilul în contact cu informații despre România. Să îl încurajeze să vorbească cu familia rămasă în țară, dacă există, să îi ofere informații în legătură cu tradițiile, cultura, valorile României. Este indicat, de asemenea, să vorbească exclusiv limba română în casă, să îi citească (sau să îl îndemne să citească, în funcție de vârstă) cărți în limba română, să se uite la filme, desene, videoclipuri în limba română, pentru a-l ajuta să își dezvolte abilitățile lingvistice.
2. Odată ajunși în țară, este importantă reintegrarea în grupuri de vârsta lui. Este indicat ca părinții să ajute copilul să se integreze în școală și, părerea mea, spune Sorina, în activităti extrașcolare. Implicarea în activități sportive (de echipă), artă, cluburi de robotică, activități muzicale, practic orice activitate care implică un grup de copii sunt necesare. Acolo poate găsi prieteni, care ulterior îl pot ajuta să se adapteze mai ușor. Dacă au existat prieteni în țară înainte de plecare, ar fi utilă reluarea legăturilor cu aceștia.
3. Dacă performanțele școlare sunt afectate, părinții ar trebui să ofere sprijin suplimentar copilului, fie prin meditații sau prin discuții cu profesorii, pentru a se asigura că cel mic va recupera informațiile cu care a rămas în urmă. O legătura strânsă între părinți și profesori, cel puțin în primele luni, este crucială.
4. Dacă există posibilitatea, interacțiunea cu alți copii cu experiențe similare este utilă pentru copil, oferindu-i ocazia să împărtășească și să învețe de la alți copii care trec prin situații similare.
Există și situații în care un copil este născut într-o familie de români într-o altă țară, iar aceștia din diverse motive aleg să se întoarcă în România. Iată ce sugerează cele două psiholoage în acest caz, despre care au spus că este diferit și probabil mai dificil.
„În cazul în care copilul a fost născut și crescut în străinătate, chiar dacă părinții se întorc în România „acasă” lucrurile stau total diferit pentru copil. Părinții rup copilul din mediul lui natural în care s-a dezvoltat și așteaptă ca cel mic să se simtă la fel ca ei în România, greșind. Chiar dacă pentru părinți este țara natală, pentru copil țara natală este cea în care s-a născut indiferent de originea părinților.
În această situație perioada de adaptare este diferită și mai lungă în funcție de vârsta copilului. Avem de a face în primul rând cu un copil care nu cunoaște limba atât de bine și atunci de aici trebuie pornită intervenția asupra copilului. Cu cât vârsta este mai înaintată cu atât adaptarea și capacitatea copilului de a înțelege este mai lentă. Este ca și cum adultul s-ar muta într-o țară total nouă pe care nu o cunoaște, nu știe limba, cultura sau persoanele.”, este de părere Cristina Gemănaru.
De asemenea, Sorina Teodor este de părere că la fel cum adulții fac cursuri pentru a învăța limba respectivă, atunci când se mută într-o altă țară, la fel este necesar să facă și cei mici. „Tot ce am enumerat mai sus este valabil și pentru situația a doua, dar aici putem adăuga câteva recomandări”.
1. „Vizite regulate în locuri de interes. Aici vorbim de atracții turistice, care îl pot face pe copil să se simtă mai familiarizat cu țara și să își dezvolte o conexiune cu mediul înconjurător.
2. Adaptarea la sistemul de învățământ: dacă copilul începe școala în România pentru prima dată, poate avea nevoie de o perioadă de ajustare la sistemul de învățământ de aici. Părinții ar trebui să discute cu profesorii și personalul școlar pentru a-i asigura un proces de adaptare cât mai lin. Dacă este necesar, profesorii ar trebui să ofere sprijin suplimentar.
3. Construirea relațiilor sociale ar putea fi un domeniu la care să întâmpine dificultăți, deoarece nu are legături preexistente în țară. Cu toate acestea, cu sprijin și oportunități adecvate (activități extracuriculare), copilul poate începe să își facă prieteni.”, spune Sorina Teodor.
Este destul de dificil pentru un psiholog să determine de dinainte cu exactitate în care dintre aceste situații integrarea va fi mai dificilă, deoarece fiecare copil este unic și în consecință, experiența va fi unică. Cu toate acestea, consilierea individuală, unde cel mic ar putea să își exploreze și exprime emoțiile și gândurile legate de schimbarea de mediu, poate juca un rol esențial în facilitarea procesului de integrare.
„În situația în care instabilitatea emoțională a copilului este o urmare a acestei schimbări de mediu, părinții sunt chemați la terapie în același timp cu copilul, discutând problemele în familie. Astfel, părinții sunt învățați să își asculte copilul, pentru că mulți părinți nu reușesc, sau nu au această capacitate de a înțelege că fiecare copil are nevoile lui reale pentru vârsta lui și care sunt. De cele mai multe ori copiii când vin în cabinetul psihologic vin pentru că nu au o bună comunicare cu familia în ceea ce privește ce gândesc ei, ce cred ei sau care sunt dorințele și limitele lor.
Sau se poate întâmpla și următorul fenomen în care copilul domină familia prin atitudinea lui, prin faptul că părintele cedează foarte ușor în fața lui, iar în această situație la fel se consiliază părintele și psihologul vine cu o intervenție la nivel comportamental pentru a modifica comportamentul copilului și îi învață pe părinți cum anume să procedeze.”, explică Cristina Gemănaru.
„Într-o lume optimă, dacă un copil se confruntă cu dificultăți de adaptare sau cu provocări sociale, poate fi util ca un psiholog să discute cu colegii sai, pentru a sprijini procesul de integrare, în special când există probleme precum agresiunea, izolarea sau stigmatizarea.
Însă, din păcate, este destul de greu ca o persoană din afara școlii să aibă acces într-o sală de clasă pentru a vorbi cu elevii. Asta ar implica acordul instituției, acordul copiilor, acordul scris al fiecărui părinte în parte.
Ce se poate face, însă, este să apelăm la educatoare/ învățătoare/ profesori/ consilier școlar (dacă există) pentru facilitarea integrării copilului. Psihologul poate vorbi cu profesorii și poate să le facă anumite recomandări, cum ar fi: sensibilizarea colegilor, prevenirea stigmatizării și bullying-ului, încurajarea prieteniei și comunicării, educarea colegilor.
Profesorii, prin discuții deschise atât cu copiii cât și cu părintii lor, pot contribui la prevenirea comportamentelor negative și pot promova un mediu școlar mai prietenos și mai incluziv. Aceștia pot oferi informații cu privire la dificultățile pe care le poate întâmpina un copil în procesul de adaptare și pot oferi strategii copiilor pentru a-l sprijini pe colegul lor în acest proces. Aceste discuții pot duce la creșterea empatiei și a respectului față de diferențele culturale și lingvistice.”, transmite Sorina Teodor.
În final, este important ca părinții să fie deschiși comunicării și să ofere sprijinul necesar pentru a ajuta copilul să treacă cu succes prin această perioadă de tranziție. Dacă dificultățile persistă sau devin mai intense, căutarea ajutorului specializat ar putea fi o opțiune bună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
