Începând cu ianuarie 2024, vor fi reluate cursurile de limbă, cultură și civilizație românească în Marea Britanie, anunță Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni.
Institutul Limbii Române a finalizat procesul de selecție a profesorilor care vor preda cursurile L.C.C.R. în Marea Britanie, adresate copiilor și tinerilor din comunitatea românească din diaspora. Cursurile sunt gratuite și se organizează la solicitarea părinților.
Astfel, vor fi organizate 17 grupe în cadrul următoarelor unităti de învățământ din Londra:
1. Harrow High School (1 grupă),
2. Aylward Primary School (2 grupe),
3. Newton Farm Nursery Infant & Junior School (1 grupă),
4. Uxedon Manor Primary School (2 grupe),
5. Saint Jerome Church of England Bilingual School (1 grupă),
6. Kenmore Park Junior School (1 grupă),
7. St John’s Church of England School (1 grupă),
8. Rooks Heath School (1 grupă),
9. The Mullberry Primary School (2 grupe),
10. Stag Lane Primary School & Nursery (2 grupe),
11. Caterham High School (3 grupe).
În funcție de solicitări și deschiderea unităților de învățământ, Ministerul Educației, prin Institutul Limbii Române, va organiza și alte grupe, pentru a oferi elevilor români din diaspora posibilitatea de a comunica în limba maternă, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News