Această anchetă a fost deschisă pe 25 mai pentru "înşelăciune agravată de pericolul pentru sănătatea umană", "atingeri involuntare aduse integrităţii fizice" şi "punerii în pericol a unor vieţi omeneşti".
Parchetul din Paris a adăugat că serviciul de sănătate publică al Tribunalului Judiciar din Paris s-au autosesizat "în baza retragerilor unor produse efectuate de compania Ferrero, unor elemente comunicate de Santé Publique France şi a plângerii depuse pe 19 mai de asociaţia Foodwatch", care apără drepturile cumpărătorilor.
Asociaţia menţionată a grupat ea însăşi mai multe plângeri primite de familiile victimelor.
Această nouă anchetă privind siguranţa alimentară intervine la puţin timp după cea care viza pizzele Buitoni comercializate de grupul Nestlé, aflate la originea mai multor cazuri grave de infectare a unor copii cu bacteria Escherichia coli.
Salmoneloza, cauzată de o bacterie, provoacă simptome apropiate de cele induse de o gastroenterită acută: diaree şi crampe abdominale, febră uşoară şi vărsături.
La începutul lunii aprilie şi în plin sezon al comerţului cu ciocolată înainte de sărbătorile de Paşte, gigantul italian din domeniul dulciurilor Ferrero a decis retragerea tuturor produselor fabricate în unitatea sa de producţie din Arlon, în Belgia, după semnalarea mai multor zeci de cazuri de salmoneloză, posibil asociate cu consumul produselor sale din ciocolată, în mai multe ţări din Europa.
Au fost vizate produsele Kinder Surprise, Kinder Mini Eggs, Kinder Surprise Maxi 100g şi Kinder Schoko-Bons din toate ţările în care erau distribuite şi indiferent de data lor de expirare.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a anunţat că până pe 18 mai au fost detectate 324 de cazuri confirmate şi 58 cazuri probabile de infectare cu tulpină monofazică de Salmonella Typhimurium în ţări din Uniunea Europeană şi în Marea Britanie.
Copiii mai mici de 10 ani au fost principalele victime ale acestui val de infectări, însă niciun deces nu a fost raportat până acum.
În Franţa, Santé Publique France a raportat până pe 2 iunie un număr de 118 cazuri, din care 22 au necesitat spitalizare temporară.
Justiţia belgiană a deschis la rândul ei o anchetă pe 11 aprilie pentru a stabili eventualele responsabilităţi ce rezultă în urma incidentului produs în fabrica Kinder din Arlon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News