Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Modificări importante pentru voucherele de masă: plafon de 5% pentru comisioane din 2025 în Italia
WhatsApp
De la întâi ianuarie 2025, voucherele de masă vor face obiectul unor modificări semnificative, odată cu introducerea unui plafon de 5% pentru comisioanele aplicate de societățile emitente. 
Modificări importante pentru voucherele de masă: plafon de 5% pentru comisioane din 2025 în Italia

Publicitate

Modificarea a fost inclusă în cadrul Decretului privind Concurența (Ddl Concorrenza) și vizează tichetele emise începând cu această dată, dar și cele deja în circulație începând cu înntâi septembrie 2025. Măsura are scopul de a reduce povara financiară asupra comercianților, protejând totodată utilizatorii finali – angajații.

Tichetele de masă aflate în prezent pe piață își mențin condițiile inițiale până la 31 august 2025. Totuși, pentru cele emise începând cu ianuarie, dar și pentru cele existente după septembrie, companiile emitente vor trebui să respecte plafonul de comision impus.

 

O piață complexă: patru actori implicați

 

Piața tichetelor de masă din Italia implică patru părți principale:

Angajatorii, care oferă tichetele ca beneficiu pentru angajați.

Angajații, care utilizează tichetele pentru cumpărături, mese la restaurante sau baruri.

Companiile emitente, care gestionează distribuția tichetelor și negociază cu comercianții.

Comercianții, care acceptă tichetele, dar trebuie să suporte comisioane semnificative.

În prezent, comisioanele percepute de companiile emitente ajung până la 20%, o situație care a generat numeroase plângeri din partea marilor lanțuri de retail și a micilor comercianți. Plafonul de 5% vizează să echilibreze piața și să reducă presiunea asupra comercianților.

 

Modificări legislative și perioadă de tranziție

 

Amendamentul introdus de Forza Italia la Ddl Concorrenza a fost formulat pentru a proteja stabilitatea actuală a sistemului.

Începând cu întâi septembrie 2025, companiile emitente vor avea posibilitatea să renegocieze contractele existente cu angajatorii, fără costuri sau penalități, conform presei străine.

Aceasta reprezintă o excepție de la articolul 1671 din Codul Civil Italian și oferă flexibilitate în ajustarea acordurilor la noile reglementări.

 

Reacții din partea asociațiilor și comercianților

 

Anseb, Asociația Națională a Societăților Emitente de Tichete de Masă, a exprimat inițial îngrijorări privind fezabilitatea implementării rapide a plafonului. Președintele Matteo Orlandini a avertizat că fără o tranziție adecvată, ar fi fost imposibil să se gestioneze cele peste 300.000 de acorduri încheiate deja. Soluția adoptată, care introduce o perioadă de tranziție, a fost apreciată ca un compromis echilibrat.

Pe de altă parte, organizații precum Fipe (Federația Italiană a Localurilor Publice), Federdistribuzione și Coop au salutat măsura. Ernesto Dalle Rive, președintele Ancc-Coop, a subliniat că intervenția corectează o anomalie italiană, aliniind comisioanele din sectorul privat la cele din sectorul public, unde plafonul de 5% este deja în vigoare.

 

Beneficii pentru angajați și comercianți

 

Pentru angajați, valoarea tichetelor rămâne neschimbată, ceea ce înseamnă că beneficiul lor nu este afectat. Totuși, comercianții care acceptă tichetele vor putea opera într-un cadru mai echitabil din punct de vedere financiar. Potrivit lui Carlo Alberto Buttarelli, președintele Federdistribuzione, măsura „consolidează o piață în creștere și oferă stabilitate pentru milioane de lucrători care utilizează tichetele zilnic”.

Cu aceste modificări, piața italiană a tichetelor de masă se aliniază standardelor europene și introduce un cadru mai echilibrat pentru toți participanții. Plafonul de 5% pentru comisioane reprezintă o schimbare importantă, menită să sprijine micile afaceri și să asigure sustenabilitatea sistemului pe termen lung.

 

------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel