Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, pentru luare de mită, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, de Tribunalul Cluj.
"În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale)", se arată în soluţia instanţei clujene.
De asemenea, Sorinei Pintea i se interzice exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţi publice.
"În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020", menţionează instanţa clujeană.
De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 10.000 de euro de la fostul ministru al Sănătăţii.
"În plus, instanţa dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la inculpata Pintea Sorina şi menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: - cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ....bun comun cu soţul G.O., - cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de ...., bun comun cu soţul G.O., până la concurenţa sumei de 47.736 lei", arată sursa citată.
Decizia instanţei clujene poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
În 30 aprilie 2020, Sorina Pintea, la acea dată manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale sumele de 10.000 de euro (în 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (în 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare.
Conform procurorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News