Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Servicii medicale fictive trimise spre decontare la Casa de Asigurări de Sănătate din Mureș. Prejudiciu de 2 milioane de lei
WhatsApp
Cum fraudau statul două cabinete medicale din Mureș.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş efectuează, marţi, şase percheziţii domiciliare într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri, în urma înregistrării fictive a unor servicii medicale, trimise spre decontare Casei de Asigurări de Sănătate, cu un prejudiciu de peste 2 milioane de lei.

"În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Mureş, într-un dosar penal de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În fapt, s-a reţinut că, în perioada 1 septembrie 2019 - 31 decembrie 2022, reprezentanţi ai două cabinete medicale din Mureş ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care le-ar fi transmis, ulterior, unei instituţiei publice de asigurări de sănătate, din Mureş, în vederea decontării contravalorii sumei pentru prestarea acestora. Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

La acţiune participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel