Cumpărătorii sunt în general oameni care și-au investit economiile. Mulți au lucrat în străinătate și cultivă plante aromatice, căpșuni, ori fructe de pădure, relatează Știrile PRO TV. Soții Mina din comuna Vânători, județul Iași, au o plantație de căpșuni pe un hectar. Au cumpărat terenul, solariile și sistemul de irigație cu banii puși deoparte timp de cinci ani, cât au lucrat în Italia, ea - la un restaurant, el - ca șofer. În total, 50.000 de euro.
„Am decis să ne întoarcem, să trăim autentic, să ducem o viață mai sănătoasă”, spune Ramona Mina pentru sursa citată.
Agenția Națională de Cadastru a înregistrat în primele patru luni ale anului aproape 44.000 de tranzacții cu terenuri agricole. Anul trecut, în aceeași perioadă, s-au făcut doar 32.000.
Județele în care s-au cumpărat cele mai multe parcele sunt Dolj, Buzău, Arad și Bihor. Vânzătorii sunt de regulă oameni în vârstă, care nu mai au au putere să lucreze pământul şi nici urmași care să facă asta. Vin însă forțe noi din străinătate.
„Sunt tineri care reușesc să rezolve niște probleme financiare lucrând afară și cu banii de acolo deschid afaceri mici la noi, afaceri de nișă”, a declarat Emil Bălteanu, președinte Asociația Grânarii.
Sevastian a lucrat 20 de ani în Spania, la o fabrică de ulei de măsline. A cumpărat pământ în Drăgănești, Prahova, unde cultivă cătină, ardei iute, busuioc și oregano. Vinde toată producția bio în peninsulă.
De anul trecut, legea privind tranzacțiile cu terenuri agricole a devenit mai restrictivă. Când o parcelă este scoasă la vânzare, au prioritate co-proprietarii şi rudele vânzătorului, apoi arendașii, tinerii fermieri, institutele de cercetare și vecinii. Dacă aceștia nu sunt interesați, terenul poate fi dat altui cumpărător. Apoi au prioritate cei cu experiență în agricultură. Așa a ajuns să însumeze 90 de hectare cultivate un fermier din județul Iași.
Cel care vinde un teren în mai puțin de 8 ani de la achiziție, trebuie să plătească un impozit de 75% pe câştig.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News