Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Titanul Stephen Sondheim moare la 91 de ani
WhatsApp

Stephen Joshua Sondheim, compozitor și textier american, figură marcantă a muzicalului american, a murit la vârsta de 91 de ani în casa sa din Roxbury, Connecticut, a anunțat familia acestuia. Cauza morții subite a titanului de pe Broadway nu a fost făcută publică.

Cariera marelui compozitor a durat peste 60 de ani. Marele succes a venit în anii 1950 când i s-a cerut să scrie versurile pentru muzicalul „West Side Story”, o versiune contemporană a piesei „Romeo și Julieta” a lui Shakespeare, anunță bbc.com. West Side Story a avut peste 700 de spectacole. Versiunea de film din 1961 a câștigat 10 premii Oscar.

În ciuda succesului, Sondheim nu a fost mulțumit de contribuția sa la musical, ajungând până acolo încât a descris versurile sale drept „rușinoase”. Afirmația a fost făcută, în 2010, pentru ABC News.

Stephen Sondheim a avut cel mai mare succes ca textier cu muzicalul „Gypsy” din 1959, despre stripteuza Gypsy Rose Lee și mama ei dominatoare, Rose. A urmat, în 1962, „A Funny Thing Happened on the Way to the Forum”, o adaptare a farselor dramaturgului roman antic Plautus, pentru care a scris atât muzică, cât și versuri.

Deceniul de aur al compozitorului s-a încheiat cu „Sweeney Todd” (1979), o poveste îndrăzneață și foarte sângeroasă a aventurilor îngrozitoare ale unui bărbier tăios. În anul 1991 Sondheim a câștigat un Oscar pentru o melodie pe care a scris-o pentru filmul „Dick Tracy”.

În 2010, anul în care a împlinit 80 de ani, teatrul Henry Miller de pe Broadway a fost redenumit Sondheim în onoarea sa.

Sursă foto - Facebook Stephen Sondheim

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Cultura Vezi toate articolele
pixel