Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tablou de 24 de milioane de euro pierdut, găsit în bucătăria unui bătrâne din Italia
WhatsApp
Sursa: Pixabay

Un tablou vechi, pierdut de multă vreme, a fost descoperit în Franța, într-o bucătărie veche a unei doamne în vârstă. În 2019, în urma decesului proprietarei a urmat o curățenie generală. Nu mică a fost mirarea curatorului care se ocupa de licitație să observe că bătrâna doamna avea pe peretele din bucătărie un tablou extrem de valoros.

„Hristos Batjocorit” de pictorul florentin Cenni di Pepo, cunoscut sub pseudonimul Cimabue, născut la Florența în jurul anului 1240, un pilon al picturii pre-renascentiste italiene, a fost găsit în bucătăria doamnei în vârstă, din orașul Compiegne, în 2019. Aceasta păstrase în bucătărie prețioasa operă de artă, crezând că este o icoană religioasă greacă.

Tabloul, care datează din 1280 și măsoară 10 pe 8 inci, face parte dintr-un diptic care cuprinde opt scene concentrate pe patima și răstignirea lui Hristos, a fost scos la licitație, în octombrie 2019, pentru 24,2 milioane de euro.

Guvernul francez a intervenit în acel moment pentru a bloca vânzarea tabloului la licitație, conferind picturii statutul de „comoară națională”. Timp de 30 de luni pictura a fost blocată, cât timp guvernul francez a reușit să strângă fondurile necesare pentru a-l cumpăra.

De curând, ministrul francez al Culturii, Rima Abdul Malak, și președintele și directorul Muzeului Luvru, Laurence des Cars, au anunțat că pictura face parte din colecția muzeului.

Din opera lui Cimabue sunt cunoscute doar 15 lucrări. „Hristos Batjocorit” va sta alături de altă pictură a lui Cimabue, „Maestà”, în colecția Luvru. Ambele lucrări vor fi expuse la primăvară într-o expoziție, anunță ministerul Culturii franceze preluat de cnn.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura Vezi toate articolele
pixel