„Organizăm tabere studențești, gratuite, în acest an. Nu renunțăm la acest proiect, chiar dacă financiar ne-am fi dorit să putem susține mai multe locuri. Cred că ar trebui să vedem cu toții imaginea de ansamblu: trecem printr-o criză energetică și geopolitică unde sunt consumate foarte multe resurse financiare.
În plus, încă nu ne-a anunțat nimeni că s-a încheiat pandemia, virusul este încă printre noi, chiar dacă suntem într-o perioadă de relaxare”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
Taberele copiilor pot fi plătite cu vouchere de vacanță, iar tichetele de masă cresc la 30 de lei
Se asigură cazarea și masa pentru 3.500 de studenți, mai multe ca anii trecuți, cu rezultate bune la învățătură, la activități sportive și culturale sau tineri cu o situație socială mai dificilă.
„Am cerut suplimentarea cu peste jumătate a numărului anunțat inițial. Este deja o creștere față de anul trecut. Dar e greu să ajungem la cifrele dinainte de pandemie. Știu cât de importante sunt aceste tabere pentru studenții cu rezultate școlare foarte bune, după un an de școală în care s-au concentrat pe carte.
E ca o recompensă din partea statului pentru tot acest efort. Așa că, este nedrept că unele organizații compară numărul locurilor din tabere cu totalul studenților din România. La fel de nedrept este să mi se pună în față promisiuni pe care nu le-am făcut! Îi asigur pe reprezentanții organizațiilor studențești că am primit solicitările și recomandările lor.
Încep taberele ARC, ediția 2022, pentru copiii români din afara ţării
„Deja am suplimentat locurile, în condițiile economice pe care le vedem cu toții. Suntem deschiși discuțiilor cât timp proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, adaugă ministrul Familiei.
„I-aș ruga pe studenți să fie rezonabili și sper să nu fiu înțeleasă greșit. Nici nu mi-aș dori politizarea acestui subiect. I-am susținut mereu, chiar și când alte forțe politice le-au tăiat, de exemplu, biletele gratuite la călătoria cu trenul”, își încheie Firea postarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News