Din 2012, comunitatea românească a emigrat treptat înapoi în țara lor sau în altele cu o situație economică mai bună, precum Germania, Marea Britanie sau Italia. Sectoarele construcții și agricultură notează lipsa unei forțe de muncă „serioase și muncitoare”.

Daniela, în vârstă de aproximativ 40 de ani, tocmai și-a făcut check in-ul pentru zborul companiei Tarom către București (România). Spune că pleacă pentru o „problema personală”, că se va întoarce „într-un timp”, deși ridică sprâncenele și înclină capul când o spune.

Nici ea, nici prietena care o însoțește, Daniela, nu au clar viitorul în Spania: „A devenit foarte scump să locuiești aici, nu mai merită”. 

„Înainte era mai ușor să găsești de lucru, iar acum cu companiile care te angajează pentru câteva luni în industria hotelieră, îți dau 800 de euro, iar apoi te trimit la sparanghel. Adică dacă ei îți fac contract, profită foarte mult”, explică Daniela, care nu exclude să calce pe urmele surorii sale Adina.

La doar 41 de ani, s-a întors să locuiască în România alături de iubitul ei, după ce a lucrat 14 ani ca lucrătoare casnică la Madrid: „Cu ce ​​a câștigat urmează să-și cumpere o casă și să înființeze o firmă. Întotdeauna a fost clar că a vrut să se întoarcă”. 

„În plus, nu e atât de mare diferență între aici și acolo”, intervine prietena ei, care pleacă: „Acolo, de exemplu, nu plătești încălzirea pentru că în multe dintre case folosim lemne de foc”.

Diaspora din 2002

Călătoria de întoarcere a Adinei nu este ceva excepțional, dar obișnuit în ultimii ani în rândul populației românești, care a devenit cea mai mare comunitate străină din Spania în 2012. 

În acel an erau 833.764 de români înscriși, deși numărul lor a depășit cu siguranță un milion, întrucât mai erau sute de mii care nu erau înscriși și lucrau la negru. 

Din acel an însă, populația a scăzut treptat. Potrivit datelor INE, în Spania au rămas puțin peste jumătate de milion (556.204 mai exact) de români: adică 277.560 mai puțin un deceniu mai târziu.

„Locuim aici, dar toți avem mereu un picior în România”, explică Ica Tomi, președintele asociației spaniolă-românească Salva în sediul său situat în spații închiriate de la IVIMA (Institutul de Locuințe Madrid) din Vallecas. 

„Dacă mă întrebi dacă vreau să mă întorc, spun da, mereu. Sunt aici de 20 de ani, dar am ideea asta, deși voi trăi aici toată viața, cine știe”, spune această femeie, care consideră că fenomenul de emigrare înapoi nu este atât de masiv și a cărei asociație ajută familiile cele mai nevoiașe, în principal romi, care au fost puternic loviți de criza coronavirusului. 

La sediu au o ludotecă cu jucării pentru cei mici, o bibliotecă cu mii de titluri în română și spaniolă, și o sală de calculatoare, unde predau lecții familiilor pentru a-i ajuta să-și găsească de lucru. De asemenea, au o linie de ajutor alimentar pentru „familiile cele mai vulnerabile”. 

„Încercăm să păstrăm cultura românească”

„Încercăm să îi ajutăm pe toți cei care intră pe ușă”, spune Ica, mereu cu zâmbetul pe buze și care se entuziasmează arătând sala de expoziție, unde sunt expuse din când în când lucrări ale artiștilor români.

În grup au creat chiar și un grup de folclor tradițional printre cei mici: „Încercăm să păstrăm cultura românească. Este important să știi de unde vii, unde îți sunt rădăcinile, te ajută ca om. Ne este dor de ai noștri, de casele, obiceiurile noastre...”. 

Scăderea populației românești începe să devină vizibilă în anumite sectoare profesionale, precum construcții sau agricultură, unde sunt muncitori foarte apreciați.

„Devine din ce în ce mai greu să găsești oficiali de top din țara mea”, apreciază Basilio Lakatus, un român care deține o firmă de renovare a locuințelor și care nu prea înțelege această bătaie demografică. „Am prieteni care s-au întors, dar nici în țara mea lucrurile nu stau mult mai bine, cred că din cauza incertitudinii”. 

Antonio M. este la conducerea unei companii de producție de fructe și legume din nordul Spaniei și îi lipsește și forța de muncă din România pentru campaniile de recoltare, care durează de obicei trei luni. Firma lui lucrează de obicei printr-o agenție din România: „Și acum punem la dispoziție autobuze pentru vreo 120 de oameni care au promis că vor veni și până la urmă vin 90”.  

La fel ca multe companii din sector, acestea furnizează muncitorilor români mai multă forță de muncă din țările subsahariene, Maroc sau zonele rurale din Ecuador și Columbia, ultimele țări cu care Guvernul spaniol a permis recent angajarea. „Nu sunt muncitori la fel de buni ca românii, care sunt fiare”. 

„Ei câștigă mai mult în țara lor”

În firma lui se plătesc 1.500 de euro brut pe lună timp de cinci zile și jumătate pe săptămână, de la opt la zece ore de muncă pe zi. De asemenea, le oferă cazare în case împărțite de mai mulți angajați. „Sunt aceleași condiții ca ale spaniolilor, dar nu mai vin ca înainte. Acum câștigă mai mult în țara lor și se generează mai multă muncă, și sunt din ce în ce mai pretențioși cu condițiile de muncă. Și nu le place să împartă case cu alți oameni de care nu știu nimic”. 

Tendința este comună întregii zone rurale spaniole. „Tinerele românce nu mai vor să vină la campania căpșunilor de la Huelva, merg în Italia și Germania, care este mai aproape de țara lor și are un impact economic mai mic asupra lor”, adaugă Manuel Piedra, secretar general al Uniunii Micilor Fermierii (UPA) din Andaluzia.  

„Înainte veneau 23.000. Acum mult mai puțin, este schimbare de generație”, adaugă Piedra, care subliniază că în Huelva, lucrătorii de colectare câștigă 49,50 euro brut pe zi pentru șase ore și jumătate de muncă, un salariu mult mai mare decât cel perceput în țara lor de origine.  

PIB-ul pe cap de locuitor din România s-a dublat în zece ani

Totuși, datele macroeconomice confirmă că economia românească este în tendință ascendentă. În prezent, rata șomajului este de 6,4%, mai puțin de jumătate față de Spania (13,33%).

În plus, în ultimii zece ani, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor în România a trecut de la 4.260 de euro la 8.830, în timp ce în Spania a crescut foarte ușor (de la 21.460 de euro la 22.350 de euro).   

Un salariu minim în construcții în România, de exemplu, poate fi în jur de 600 de euro brut pe lună, dar, după cum explică Ica Tomi, nivelul de trai nu este ieftin acolo. „Salariile au crescut, dar cu un salariu normal și actual nu ai din ce să trăiești. Electricitatea, de exemplu, plătești la fel de scump ca în Spania”, explică președintele asociației Salva.

Pensionare în țara natală

Pentru Ica Tomi există două profiluri diferite în rândul românilor care emigrează din Spania: cei care și-au pierdut locul de muncă din cauza diferitelor crize și caută o nouă oportunitate, sau oameni între 50 și 60 de ani care lucrează aici de două decenii și vor să se întoarcă în România. 

„Și-au cumpărat o casă, au economiile lor, și se pensionează în țara lor. Sunt și mulți oameni care pleacă în România pentru că și-au pierdut locul de muncă și apoi se întorc”, clarifică Tomi, care este de acord cu alți experți în domeniul migrației. „Majoritatea românilor care lucrează în străinătate nu se gândesc să se întoarcă definitiv în România, ci aleg o altă țară din Europa”.

Mai presus de toate, este o mișcare a tinerilor între 20 și 40 de ani.

Carlos Peláez, un antropolog și educator social expert în migrații, care este profesor la Universitatea Complutense, este în această linie. Peláez explică aceste mișcări migratorii în cadrul așa-numitului efect de atracție-expulzare. „Datele arată că mai presus de toate există deplasări ale tinerilor între 20 și 40 de ani în alte țări cu o situație economică mai bună decât Spania și care oferă locuri de muncă mai bune decât aici”, spune el. 

„Scăderea populației se datorează într-o mai mică măsură revenirii sau naționalizării”, spune profesorul, care își susține teoria în date care arată că în timp ce Spania pierde populația românească, alte țări precum Germania, Italia și SUA o câștigă.

„Marele motor al migrației este îmbunătățirea condițiilor de viață. Atunci când există un loc care oferă condiții mai bune, oamenii pleacă”, este de acord Carlos Arce, profesor de drept constituțional la Universitatea din Córdoba și care lucrează la Zona de migrație a omului. 

„Acest lucru aruncă la gunoi așa-numitul efect de tragere și demonstrează autoreglementarea imigrației, care în cazul românilor este paradigmatică”, apreciază el. 

A doua generație

O parte importantă a comunității românești va rămâne în Spania, în principal cei care au avut copii care s-au născut și/sau au studiat aici, iar acum sunt profesioniști în Medicină, Drept, sau Informatică. Această a doua generație își asumă deja cultura spaniolă ca fiind a lor, proprie. Se simt și sunt clar spanioli.

„Nu m-am întors pentru că nu am nimic acolo. Am plecat cu mulți ani în urmă. Copiii mei s-au născut aici, am un loc de muncă, stabilitate, dar am prieteni care au emigrat în ultimii ani în Austria sau Germania pentru că au fost plătiți cu mai mult”, punctează acest antreprenor al reformelor, care a făcut parte din primul val de imigrație românească.  

Această diasporă a ajuns în Spania în 2002, atrasă de ceea ce se numea „bomba spaniolă”. Spania se confrunta cu apogeul boom-ului economic, condus de bula imobiliară, care a târât în ​​jos restul sectoarelor. 

La câteva zile de la sosirea în Spania, mulți străini și-au putut găsi cu ușurință un loc de muncă, fie în construcții, în sectorul serviciilor, în ospitalitate sau în servicii casnice - sectoare slab calificate. Un muncitor de zidărie putea câștiga atunci 2.000 de euro pe lună de îndată ce începea să lucreze. 

Cu 80.000 de români în plus pe an

„Pentru ei, Spania era El Dorado. Își găseau ușor de lucru, câștigau mulți bani, și-au cumpărat o casă... acum Spania nu mai este atât de atractivă”, își amintește profesorul Peláez. Românii au sosit în masă, veniți mai ales din mediul rural, mai ales din Transilvania. În fiecare an au sosit între 80.000 și 100.000 de români.

Înainte de acest boom, însă, emigrația din țară a preferat alte destinații. După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, „românii au optat pentru Germania, dar când încep să dea de dificultăți pleacă în Italia”, spune Miguel Fonda, un absolvent în Științe Politice și Sociologie de origine română care a prezidat timp de 15 ani Federația Asociațiilor Române din Spania.

2002 a fost anul cheie pentru emigrarea în Spania a românilor și bulgarilor, care de atunci puteau intra liber în orice țară europeană, din moment ce țările lor au acceptat să facă parte din Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007.

Românii au ales Spania în masă pentru ușurința de a învăța limba. Aceste prime comunități, în mare parte adventiste, s-au stabilit în principal în Castellón de la Plana, unde mulți au lucrat în construcții și în industria ceramicii, și în Coslada. De fapt, în prezent, majoritatea comunității românești din Madrid locuiește în Corredor del Henares.  

„A fost un fel de diasporă religioasă pentru că ortodocșii sunt majoritari în România. Au venit într-o țară în care nu erau atât de multe probleme pentru o religie neoprotestantă”, spune Fonda, care asigură că, în ciuda ușoarei îmbunătățiri economice actuale, România este încă o țară a contrastelor, unde salariul mediu este de 600 de euro pe lună, dar un judecător poate câștiga între 4.000 și 5.000.

„Sunt lucruri nebunești. Sunt inegalități uriașe. În plus, autoritățile vor să nu crească mult șomajul, dar ca țara să nu se dezvolte excesiv pentru a evita inflația”, spune acest expert, care asigură că migrația fluxurile din România au fost stabile de ani de zile, șase milioane de oameni trăind în mod constant în străinătate. Unii se întorc, alții pleacă. „Mulți dintre cei care se întorc acum nu se vor mai întoarce deloc, vor continua să locuiască în Spania”, prezice el.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News