"Anul trecut am avut criză sanitară, nu era un moment propice, apoi am intrat în Sărbătorile de iarnă, nu erau potrivite aceste zile pentru dezbatere. Apoi am avut în februarie criza din Ucraina, apoi Sărbătorile Pascale, apoi am avut începere şi pregătire examene naţionale. Niciodată nu este un moment potrivit. Repet, este o dezbatere care va continua. (...)
Vreme de cinci ani şi jumătate în "România Educată" eu ştiu că au fost consultaţi toţi experţii în educaţie. Mai mult decât atât, pe parcursul acestor dezbateri, care nu au fost nicidecum controlate, în care ne-am consultat cu organizaţii nonguvernamentale, nu cred că pot fi controlate. Nici asociaţiile studenţeşti, nici asociaţiile elevilor. Nu pot fi controlaţi nici reprezentanţii mediului economic. (...) Cinci ani şi jumătate au fost consultaţi toţi specialiştii în Ştiinţele educaţiei.
Apoi în luna iulie 2021 am avut Raportul final "România Educată". Proiectul legilor educaţiei se bazează pe raportul final "România Educată" care a beneficiat de consultarea acestor specialişti", a afirmat ministrul, la Digi 24.
Declaraţia ministrului Educaţiei vine în contextul unei petiţii în care i se cere preşedintelui Klaus Iohannis demiterea "de urgenţă" a ministrului
Acesta a spus că petiţiile reprezintă "un drept cetăţenesc" care "trebuie respectat" şi care trebuie "să îşi urmeze cursul. "Petiţiile sunt un drept cetăţenesc, trebuie respectat, trebuie să îşi urmeze cursul. Noi ne ocupăm cu reforma în educaţie, centralizăm toate propunerile pe care le apreciem ca fiind în sensul îmbunătăţirii proiectului de lege şi le vom avansa Parlamentului, care la rândul lui va lansa o dezbatere. Parlamentul este cel care adoptă legile, nu Ministerul Educaţiei", a explicat Cîmpeanu.
El a afirmat că marţi dimineaţă va avea loc o întâlnire cu prefecţii şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene pentru a vedea stadiul pregătirii şcolilor, întâlnire la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă.
Semnatarii petiţiei afirmă că proiectele de legi ale educaţiei "sunt lipsite de viziune şi de coerenţă" şi "se îndepărtează deliberat" de spiritul programului prezidenţial "România educată".
"Proiectele de lege au fost elaborate fără consultarea experţilor în educaţie din marile universităţi româneşti. Consultările în jurul lor au fost realizate premeditat în perioada vacanţei şi a concediilor legale de odihnă ale profesorilor, cercetătorilor şi elevilor, afectând în acest fel drepturile sociale stabilite prin lege ale acestor categorii sociale.
Durata consultărilor a fost dispreţuitor de scurtă pentru a permite un veritabil dialog social şi profesional în jurul unor proiecte care riscă să afecteze viaţa întregii societăţi pe o durată foarte îndelungată. Consultările s-au făcut în medii controlate, politizate, cu parteneri agreaţi de ministru, din care au fost excluse opiniile critice la adresa proiectelor", se arată în petiţie.
Semnatarii susţin că proiectele de lege, "care sunt o colecţie nesfârşită de măsuri administrative, conţin numeroase prevederi haotice care, puse în aplicare, vor crea blocaje în sistemul şcolar, forţând astfel încă din prima clipă adoptarea de amendamente la aceste legi", conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News