A fost emisă şi o alertă SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje). 'O femeie, în vârstă de 45 de ani, din Alba este suspectă de botulism, fiind primul caz înregistrat în istoria recentă a judeţului. DSP Alba a emis şi alerta SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - sistem de raportare a problemelor legate de siguranţa alimentelor în Cadrul UE).
Pacienta s-a prezentat marţi la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba Iulia, cu simptome caracteristice botulismului (pupile areactive, disfonie, tulburări echilibru, parastezii) şi a necesitat internare', se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, data de debut a bolii este duminică, 16 octombrie, la scurt timp după ce pacienta a consumat o salată cu peşte din conservă. Luni, 17 octombrie, simptomele s-au accentuat, iar marţi, 18 octombrie, pacienta a decis să se prezinte la spital.
'Inspectorii DSP Alba au informat DSVSA Alba asupra acestui caz, urmând să se preleveze probe din alimentele incriminate în vederea stabilirii sursei clare a îmbolnăvirii. Totodată, se prelevează probe de sânge pentru analize suplimentare şi specializate ce urmează a fi efectuate la Institutul Cantacuzino din Bucureşti', se mai arată în comunicat.
Botulismul este o intoxicaţie care apare ca urmare a unei toxine produse de un tip de bacterie numit Clostridium botulinum. Neurotoxina produsă de această bacterie este una dintre cele mai agresive toxine cunoscute.
În urmă cu câteva săptămâni, un alt român s-a stins după ce a mâncat pește gătit acasă. Medicii au aflat cum a fost posibil, abia după ce bărbatul s-a stins, identificând că a fost vorba despre o intoxicație cu toxină botulinică. El a ajuns în stare gravă la spital, unde a rămas internat la ATI, dar a decedat după câteva zile. După autopsie, medicii au constatat că substanța toxică provenea din peștele gătit acasă.
Pacientul a decedat în 21 septembrie 2022 în secția Terapie Intensivă, starea acestuia degradându-se, pe parcursul internării, de la o zi la alta.
„Este vorba de un pacient de 58 ani, din mediul rural, care s-a prezentat în 15 septembrie la Spitalul Slatina, a fost internat, și diagnosticul de deces, după autopsie, este stop cardio respirator și intoxicație cu toxina botulinică. Ancheta este în derulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Olt, Gabriela Gogiu.
La DSP Olt se așteaptă și rezultatul altor probe recoltate, ancheta nefiind finalizată, scrie Adevărul.
Suspiciunea de intoxicație cu toxină botulinică nu s-a ridicat încă de la internare, spune reprezentantul SJU Slatina, medicul Bogdan Vătu. Starea pacientului se degrada de la o zi la alta, iar medicii spitalului au luat în calcul mai multe ipoteze.
În cele din urmă, din discuțiile cu membrii familiei pacientului, și după ce aceștia au spus că bărbatul consumase un preparat din pește pregătit acasă (dar din care, ar fi spus rudele, au mâncat mai multe persoane), s-a luat în calcul și intoxicația cu toxină botulinică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News