Stomatologii străini cu diplome românești au devenit tot mai prezenți în Belgia, fapt ce a ridicat suspiciuni de fraudă și corupție. O investigație recentă realizată de VRT NWS dezvăluie că până la unul din șase stomatologi care s-au înregistrat anul trecut în Belgia dețineau diplome de stomatologie emise în România.
Dr. Mihaela Cuţui, un medic stomatolog cu experiență din Timișoara, a făcut publică problema, și a relatat cum a descoperit un caz de fraudă atunci când un medic străin a încercat să-și obțină dreptul de practică în România, prezentând un certificat de cunoaștere a limbii române, care s-a dovedit a fi fals. Mai mult, investigațiile ulterioare au relevat că acest certificat fals a fost emis cu implicarea unor personalități importante din asociația națională de stomatologie din București.
Aceste incidente ridică semne de întrebare cu privire la calitatea și autenticitatea diplomelor de stomatologie emise în România. Dr. Mihaela Cuţui susține că există suspiciuni de corupție la nivelul universităților și al asociațiilor de specialitate.
România devine o trambulină pentru stomatologii străini care doresc să profeseze în alte țări ale Uniunii Europene, datorită politicii active de atragere a studenților străini și numărului mare de diplome de stomatologie eliberate în ultimii ani.
Cu toate acestea, există îngrijorări cu privire la calitatea acestor diplome și la modul în care unii practicanți reușesc să evite controalele riguroase. Anul trecut, ministrul Sănătăţii Frank Vandenbroucke și asociaţiile stomatologice belgiene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea diplomelor româneşti.
Situația este exacerbata de deficitul mare de medici stomatologi în Belgia, ceea ce face ca țara să fie atractivă pentru practicanții străini în căutare de oportunități financiare. Totuși, există preocupări că unii dintre acești stomatologi străini pot lucra ”sub radar” și pot evita sistemele de monitorizare, ridicând întrebări cu privire la legalitatea și calitatea serviciilor medicale oferite.
Frieda Gilbels, deputată în Parlament, a declarat că sunt foarte mulți medici stomatologi care lucrează în Belgia dar o fac ”pe ascuns”. ”Sunt foarte mulți români (52), portughezi (42), spanioli (38) și tunisieni (31). Ceea ce e foarte greu de explicat e cum reușesc să rămână ”sub radar”? Aceste cazuri trebuie investigate în continuare”, a exclamat deputata.
-------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News