Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Președinția Consiliului UE. Victor Negrescu, invitație pentru tinerii cu inițiativă
WhatsApp
Victor Negrescu invită tinerii să se implice în proiectul „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene".

România va exercita începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene. În acest context, ministrul PSD delegat pentru Afaceri Europene invită tinerii să se implice.

„Președinția României la Consiliul Uniunii Europene își propune să pună în prim-plan cetățeanul, astfel încât fiecare român să simtă că acest proiect îi aparține. În acest sens, am lansat recent programul `Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene`, la care vă invităm să aplicați. Mizăm pe ambiția, abilitățile și entuziasmul tinerei generații, dar și a celorlalți cetățeni interesați să participe la procesul de definire a României în context european", a anunțat Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene.

 

„Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene" - 1 aprilie 2018 - 30 iunie 2019

 

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ministrului delegat pentru Afaceri Europene, invită tinerii cu inițiativă să se înscrie în programul „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene", care se va desfășura în perioada 1 aprilie 2018 – 30 iunie 2019.

În faza-pilot a programului „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene", care se va desfășura în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2018, vor fi disponibile 60 de locuri, notează site-ul România2019.eu.

Pentru a aplica, accesează acest link.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Educatie Vezi toate articolele
pixel