Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițist român prins în flagrant când lua sute de euro mită
WhatsApp
Un polițist a fost reținut, joi seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, după ce ar fi fost prins în flagrant delict în timp ce primea 750 de euro mită de la o persoană cercetată pentru fals privind identitatea.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procurorii au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a unui agent şef principal de poliţie din cadrul postului Fărcaşele pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Conform procurorilor, acesta ar fi fost surprins joi în flagrant delict în timp ce primea 750 euro de la un denunțător „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri, referitor la cercetările penale pe care poliţistul le-a efectuat într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care denunţătorul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, astfel încât cercetările penale efectuate în respectivul dosar penal să-i fie favorabile denunţătorului”.

Totodată, polițistul ar fi susținut că are influenţă asupra procurorului de caz, spunându-i denunţătorului că l-a determinat pe acesta să dispună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Abuzuri Vezi toate articolele
pixel