Românca lucra ca badantă pentru o familie de seniori din Montefiascone. Numai că, pe fondul consumului constant de alcool, a început să aibă un comportament nepotrivit față de aceștia, care au luat legătura cu fiul lor, povestindu-i greutățile pe care le creează românca.
În urmă cu câteva zile, fiul a solicitat intervenția de urgență a carabinierilor. Când aceștia au intrat în casa celor doi vârstnici, i-au găsit în stare de șoc și prezentând mai multe răni, în timp ce românca ce se presupunea că trebuia să aibă grijă de ei era sub influența băuturilor alcoolice, potrivit ontuscia.it.
Când i-a văzut pe carabinieri, românca a început să devină și mai violentă, astfel că unitatea de carabinieri au fost obligați să facă uz de spray lacrimogen. Femeia, fără motiv, s-a repezit violent împotriva carabinierilor astfel încât a fost necesară forța pentru a o readuce la rațiune și a o imobiliza, informează il metropolitano.it.
Cei doi bunici au necesitat îngrijiri medicale, însă nu au avut nevoie de transport la spital.
Îngrijitoarea româncă a fost arestată și dusă în arestul poliției din Montefiascone, fiind acuzată de comiterea mai multor infracțiuni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News