Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un şofer de microbuz român a încercat să mituiască un poliţist de frontieră. Ce voia să ascundă
WhatsApp
Un șofer de microbuz a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist de frontieră din Satu Mare. Bărbatul a insistat să acorde mita deși polițistul a refuzat pentru ca microbuzul pe care îl conducea să nu fie verificat. Acum, bărbatul este cercetat penal în stare de libertate.

Potrivit anchetatorilor, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au prins în flagrant, la data de 23 octombrie 2020, un bărbat care a oferit o sumă de bani, cu titlu de mită, unui polițist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

 

A încercat să ofere mită

 

Concret, bărbatul în vârstă de 55 de ani, șofer la o firmă de curierat, a oferit polițistului de frontieră o sumă de bani în euro pentru ca acesta să nu efectueze controlul bunurilor transportate, conform legii. Poliţistul de frontieră a refuzat şi i-a adus la cunoştinţă șoferului că fapta sa reprezintă infracţiunea de dare de mită. Totuși, acesta a insistat în oferirea banilor, fapt pentru care poliţistul de frontieră a raportat incidentul şefilor ierarhici, care au sesizat situația la Direcția Anticorupție.

În baza denunțului, polițiștii anticorupție l-au prins în flagrant pe şoferul microbuzului în timp ce dădea mită.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cercetarea acesteia în stare de libertate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Abuzuri Vezi toate articolele
pixel