Într-o singură zi, au dat peste 2.500 de amenzi. Autoritățile precizează că sunt vizați cei care folosesc certificate verzi falsificate, dar și cei care nu poartă masca de protecție acolo unde este obligatorie.
„Personele care fac acest lcuru riscă dosar penal sau amendă până la 2.500 de lei. Nu ne jucam cu sanantatea noastră”, spune Diana Sarca, purtător de cuvânt, MAI, potrivit Știrile PRO TV.
Autorităţile fac tot mai multe controale în locurile aglomerate. Într-un restaurant, singurul care nu avea certificat verde era chelnerul, în ciuda faptului că excutivul a decis prin ordonanţa de urgenţă ca „toti angajaţii care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare ale produselor alimentare şi băuturilor alcoolice în interior” trebuie să deţină documentul care atestă că s-au vaccinat sau au trecut prin boală.
„Patronul restaurantului să se asigure că angajaţii lui cel puţin sunt testaţi. Dacă aveam cel puţin procentru de vaccinare destul de mare, poate că ajungeam să facem ce a făcut Danemarca sau alte ţări. Dar la acest moment nu ai cum. Acum avem un teren prielnic de răspândire”, a precizat Raed Arafat.
Reprezentanţii HoReCa spun că majoritatea patronilor sunt de acord cu această măsură, dar deocamdată puţin peste 40% dintre lucrătorii din restaurante, cafenele şi baruri sunt imunizaţi.
„Nu exista ca un ospătar să nu fie vaccinat. Ar trebui ca în restaurante să se facă acces cu certificat verde şi angajaţii să fie toţi vaccinaţi”, spune Răzvan Șerban, patronul unui restaurant, conform sursei citate.
Unele persoane nevaccinate au început să prezinte certificatele cunoscuţilor pentru a avea acces în locurile unde sunt cerute.
Reporterul Știrilor Pro TV a dorit să afle dacă o astfel de persoană neimunizată poate intra în zona în care se afla restaurantele din mall-uri şi se poate aşeza la masă.
Angajaţii sunt, practic, nevoiţi să îl lase să intre, pentru că doar poliţia are voie să îl legitimeze şi să verifice cu buletinul, dacă certificatul aparţine persoanei care îl arată.
Până acum, poliţia a deschis în jur de 400 de dosare penale în care sunt cercetate peste 850 de persoane pentru că au folosit certificate false ori au prezentat teste PCR sau adeverinţe de vaccinare falsificate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News