Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O instanță din România judecă un caz inedit: Un copil va urma grădiniţa în română sau în maghiară? DECIZIA
O instanţă clujeană judecă un caz inedit, cu implicaţii etnice: judecătorii vor trebui să decidă dacă un copil va primi educaţie în limba română sau în maghiară.
Foto ILUSTRATIV

Cazul este judecat la Judecătoria Cluj-Napoca, unde magistraţii trebuie să ia o decizie în privinţa educaţiei unui copil de trei ani care provine dintr-un cuplu româno-maghiar.  

Cel care a apelat la instanţă este tatăl, un avocat clujean, care vrea să obţină astfel acordul fostei sale partenere de viaţă ca fiul lor de trei ani să fie înscris la grădiniţă la program cu predare în limba română. Micuţul ar avea de benficiat dacă ar urma grădiniţa şi şcoala în limba română, spune el. În schimb, el consideră că educaţia în limba maghiară i-ar limita ulterior băieţelului şansele atât în viaţă, în general, cât şi pe piaţa muncii, pe viitor, notează Făclia de Cluj.  

 

Argumentele lui

 

„În primul rând am ţinut ca fiul nostru să meargă la o grădiniţă cu predare în limba română pentru a fi eu sigur că atunci când va creşte voi putea comunica în limba română cu el. Acum stă cu mama şi cu buncii materni şi vorbeşte doar maghiara. Dacă ar merge şi la grădiniţă, iar apoi la o şcoală cu predare în limba maghiară, aş ajunge în situaţia să nu mai pot vorbi cu el pentru că nu va şti limba română. Pe de altă parte, cunoscând bine limba română va avea şanse mai mari de a urma o facultate performantă la noi dn ţară, ceea e îi va mări şansele de acces pe piaţa muncii. Nu-l împiedică nimeni să înveţe maghiara. Poate să înveţe cât mai multe limbi, însă trebuie să cunoască în primul rând limba română. E vorba de interesul superior al copilului şi dreptul tatălui de a păstra legături personale cu minorul, dar şi invers”, a spus bărbatul.  

 

Argumentele ei

 

În schimb, mama copilului şi-ar dori ca micuţul să urmeze grădiniţă în limba maghiară.

„Menţionez şi subliniez faptul că fiul nostru vorbeşte atât limba maghiară cât şi limba română exact la fel de bine, deşi este vorba de un copil de trei ani. Este adevărat faptul că, eu, mama copilului, sunt de etnie maghiară şi am solicitat în repetate rânduri tatălui acordul acestuia să continue învăţământul în limba maghiară, formă de invăţământ care a frecventat-o până în prezent cu acordul tatălui”, spune femeia. 

Aceasta a mai afirmat că băieţelul a frecventat creşa în limba maghiară cu acordul tatălui, care nu şi-a pus până acum această problemă. În opinia ei, nu întâmplător bărbatul s-a adresat instanţei după despărţire, iar gestul său ar fi motivat în realitate de răzbunare.   

„Pledez în faţa instanţei exact cum pledează el şi repet sunt de etnie maghiară, cu gradiniţa şi şcoala absolvită în această limbă. Faptul că am parcurs etapele preşcolare şi şcolare în limba maghiară nu m-a prejudiciat, din contra a fost un privilegiu. Este în interesul copilului să înveţe ambele limbi în mod paralel, având posibilitatea aceasta la grupa maghiară, întrucât curricula grădiniţei prevede programă atât în limba maghiară cât şi în română. În schimb, dacă frecventează grădiniţa în limba română va avea posibilitatea să înveţe doar o singură limbă, ceea ce este în defavoarea copilului, pe de altă parte limitându-l astfel de a cunoaşte şi cultura şi literatura maghiară”, a adăugat femeia.  

 

O primă decizie

 

Până la urmă, dată fiind poziţia lor ireconciliabilă, bărbatul a apelat la Judecătoria Cluj-Napoca pentru ca instanţa să stabilească limba în care ar urma să fie educat copilul. Şi pentru că procesul se anunţă de durată, până la obţinerea unei sentinţe definitive, tatăl copilului a cerut instanţei să tranşeze disputa prin procedura urgentă conferită de ordonanţa preşedinţială, având în vedere că era perioada înscrierilor la grădiniţă.    

Judecătoria Cluj-Napoca a admis solicitarea bărbatului, dispunând înscrierea copilului la grădiniţă în limba română.

„Admite în parte cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale înregistartă sub nr. 10206/211/2020 formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta B. I.-S.. Suplineşte consimţământul mamei B. I.-S. şi al tatălui M.V. în vederea înscrierii minorului M. V. D., CNP ., născut la data de . la Grădiniţa Bambi situată în Cluj-Napoca, str. Moţilor, nr. 58, judeţul Cluj, în grupa mică, în limba română, pentru anul şcolar 2020-2021”, se arată în încheierea instanţei clujene.  

Decizia nu este însă defintivă, iar procesul va continua la Judecătoria Cluj.

 

[citeste si]

Educatie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Crossuri parteneri
DCNews.ro
6 mai 2021, 20:19
DCMedical.ro
6 mai 2021, 15:42
DCBusiness.ro
6 mai 2021, 23:08
DefenseRomania.ro
6 mai 2021, 22:19
DCBusiness.ro
6 mai 2021, 23:08
DefenseRomania.ro
6 mai 2021, 22:19
DCNews.ro
6 mai 2021, 20:19
DCMedical.ro
6 mai 2021, 15:42
Spectacola.ro
6 mai 2021, 19:40
Spectacola.ro
6 mai 2021, 19:40