"În cadrul dosarului penal nu poate fi dată o astfel e ordonanță (ca fetița să nu plece din țară, n.r.). Mă gândesc la o intervenție pe cale civilă. Încă nu m-am cristalizat exact cu privire la calea pe care o voi adopta, dar astăzi voi dispune o măsură. Nu a fost dată în consemn la frontieră. Nu pot să interzic eu plecarea fetiței. Eu mă gândesc să solicit instanței de judecată să oblige părinții actuali ai fetiței la o consiliere psihologică a fetiței pentru o perioadă limitată de timp", a declarat Bogdan Licu, citat de Mediafax.
Întrebat cum vede faptul că șeful procuroarei care a intervenit în cazul fetiței este soțul președintei de complet care s-a pronunțat cu privire la adopție, Licu a spus: „Ce să facem? Procurorii sunt oameni. Oamenii sunt ființe sociale - iubesc, se căsătoresc. Este interzisă căsătoria între magistrați sau între avocați și magistrați?”.
Citeşte şi: Anchetă în cazul Sorinei. Birchall: "Mi se pare normal ca fetița să rămână în România până ne lămurim"
Procurorul general Bogdan Licu a dispus încă de vineri verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. La Secția de anchetă este deschis un dosar penal.
Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul a acționat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News